îngăduire sf [At: LB / Pl: (rar) ~ri / E: îngădui] 1 Permisiune de a face ceva Si: îngăduit¹ (1). 2-3 Toleranță (reciprocă) Si: (rar) îngăduit¹ (2-3). 4 Bună înțelegere reciprocă Si: (rar) îngăduit¹ (4). 5 Lipsă de rezistență Si: (rar) îngăduit¹ (5). 6 Acceptare a unor concesii Si: (rar) îngăduit¹ (6). 7 Împăcare a două persoane Si: (rar) îngăduit¹ (7). 8 Domolire a intemperiilor Si: (rar) îngăduit¹ (8). 9-10 (A nu considera grave și) a ierta greșelile cuiva Si: (rar) îngăduit¹ (9-10). 11 Mângâiere a cuiva Si: (rar) îngăduit¹ (11). 12 Amânare a termenului de plată a unei datorii Si: (rar) îngăduit¹ (12). 13 Așteptare cu răbdare Si: (rar) îngăduit¹ (13). 14 Lipsă de dușmănie față de cineva Si: (rar) îngăduit¹ (14). 15 Ușurare a situației cuiva Si: (rar) îngăduit¹ (15). 16 Stăpânire de sine Si: (rar) îngăduit¹ (16). 17 Uitare a tot ce este neplăcut Si: (rar) îngăduit¹ (17). 18 Simpatie pentru cineva Si: (rar) îngăduit¹ (18).

ÎNGĂDUIRE s. f. Îngăduință.

îngăduire s. f., g.-d. art. îngăduirii

îngăduire s. f., g.-d. art. îngăduirii

îngăduire s. f., g.-d. art. îngăduirii

ÎNGĂDUIRE s. v. îngăduință.

ÎNGĂDUIRE s. v. amânare, păsuială, păsuire, răgaz.

ÎNGĂDUIRE s. indulgență, îngăduință, toleranță, (rar) tolerantism, (pop.) îngăduială, (înv.) răbdare. (Manifestă prea multă ~.)

îngăduire s. v. AMÎNARE. PĂSUIALĂ. PĂSUIRE. RĂGAZ.