ÎNLĂNȚUI, înlănțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

înlănțui [At: NEGRUZZI, S. III, 146 / Pzi: înlănțui, ~esc / E: în- + lanț + -ui] 1 vt A lega în lanțuri. 2 vt A cuprinde pe cineva cu brațele. 3 vt (Fig) A seduce. 4 vt A strânge bine, de jur-împrejur, un obiect. 5 vtr A (se) așeza în rând, legându-se unul de altul ca verigile unui lanț. 6 vz A urma unul după altul în șir neîntrerupt. 7 vtr (A deduce sau) a se succeda în mod logic.

ÎNLĂNȚUI, înlănțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). V. îmbrățișa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

ÎNLĂNȚUI, înlănțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu părul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțui (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.

A ÎNLĂNȚUI ~iesc tranz. 1) (persoane) A pune în lanțuri; a fereca; a lega. 2) fig. A ține ca în lanțuri; a împiedica să se manifeste. 3) A cuprinde de jur împrejur. 4) fig. A pune stăpânire pe deplin; a subjuga; a robi; a cuceri; a captiva. 5) A face să se înlănțuiască. /în + lanț

A SE ÎNLĂNȚUI mă ~iesc intranz. A se ține lanț; a urma într-o succesiune continuă. /în + lanț + suf. ~ui

înlănțuì v. 1. a lega cu un lanț; 2. (poetic) a coprinde: înlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă EM.; 3. a subjuga, a captiva: a înlănțui inimile; 4. fig. a împreuna logiceșțe, a coordina: a-și înlănțui ideile.

LĂNȚUI vb. IV v. înlănțui.

LĂNȚUI vb. IV. v. înlănțui.

înlănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Leg cu lanțu, încătușez. Fig. Cuprind, apuc: a înlănțui gîtu cuĭva cu brațele. Subjug, captivez: a înlănțui inimile. Coordonez, așez în regulă: a înlănțui bine ideile. V. refl. Mă leg: ideile se înlănțuĭesc bine.

înlănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlănțui, 3 înlănțuie, imperf. 1 înlănțuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlănțui, 3 să înlănțuie

înlănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlănțui, 3 înlănțuie, imperf. 3 sg. înlănțuia; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlănțui, 3 să înlănțuie

înlănțui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înlănțui, 3 sg. și pl. înlănțuie, imperf. 3 sg. înlănțuia, perf. s. 1 sg. înlănțuii

înlănțui (ind. prez. 1 sg. înlănțui, 3 sg. și pl. înlănțuie)

înlănțuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ÎNLĂNȚUI vb. 1. v. încătușa. 2. v. îmbrățișa. 3. v. asocia.

ÎNLĂNȚUI vb. v. captiva.

ÎNLĂNȚUI vb. 1. a fereca, a încătușa, a lega. (A ~ un rob.) 2. a (se) cuprinde, a (se) îmbrățișa, a (se) prinde. (Se ~ de mijloc.) 3. a (se) asocia, a (se) lega. (Idei care se ~ între ele.)

înlănțui vb. v. CAPTIVA.

A înlănțui ≠ a dezlănțui