înstrăina [At: PRAV. MOLD. 755 / V: ~rei~, ~riena, ~rii~, ~ri~, (cscj) ~reini / Pzi: ~nez / E: în- + străin] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni străin de cineva sau de ceva. 3 vt A trimite departe de casă la studii. 4 vt (Pex) A sili să plece. 5 vr A-și părăsi familia, locul de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: a se exila, a se expatria. 6 vi A petrece într-un loc străin. 7 vr A se preface. 8 vt A trece altcuiva prin vânzare, dăruire, stăpânirea unui lucru. 9 vt A pierde un bun material. 10 vr (Înv) A ajunge pe mâini străine. 11 vt A sustrage. 12 vr (Fig) A se îndepărta sufletește. 13 vr (Fig) A pierde afecțiunea, simpatia cuiva.

ÎNSTRĂINA, înstrăinez, vb. I. 1. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și părăsi familia, locul de reședință sau de naștere, stabilindu-se în altă parte și rupîndu-se de viața de pînă atunci; a se depărta sufletește de cei de care era legat. Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. ♦ Tranz. A face pe cineva să se îndepărteze de ceva. Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. 2. Tranz. (Jur.) A transmite (prin vînzare) un drept de proprietate sau alt drept. Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. ◊ Absol. Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. ♦ A sustrage, a fura. Cei care înstrăinează bunuri obștești sînt pedepsiți de lege. – Pronunțat: -stră-i-. – Prez. ind. și: (rar) înstrăin (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201). – Variantă: înstreina vb. I.

A SE ÎNSTRĂINA mă ~ez intranz. 1) A deveni străin (sufletește). 2) A se așeza cu traiul în altă parte, despărțindu-se de baștină și de cei apropiați. /în + străin

A ÎNSTRĂINA ~ez tranz. 1) A face să se înstrăineze. 2) jur. A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a aliena. 3) (bunuri materiale) A lua pe ascuns și pe nedrept; a fura; a sustrage. [Sil. în-stră-i-] /în + străin

înstrăinà v. 1. a face străin, a depărta dela sine: a înstrăinat o parte din avere; 2. a se expatria.

înstreina v vz înstrăina

înstriina v vz înstrăina

înstrina v vz înstrăina

‡ASTREINA, ‡ASTRIENA, ‡ASTRIINA... = ÎNSTRĂINA [străin].

înstrăinéz v. tr. (d. străin). Alienez, fac străin (dînd orĭ vînzînd): a înstrăina averea părintească. V. refl. Mă fac străin, mă depărtez cu trupu saŭ cu inima: nu te înstrăina de patrie! – Și streinez și înstreinez (Munt.). Vechĭ și astrăinez și astriinez.

înstrăina (a ~) (desp. -stră-i-) vb., ind. prez. 1 sg. înstrăinez, 3 înstrăinează; conj. prez. 1 sg. să înstrăinez, 3 să înstrăineze

înstrăina (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăinează

înstrăina vb. (sil. -stră-i-), ind. prez. 1 sg. înstrăinez, 3 sg. și pl. înstrăinează

înstrăina

înstrăinez.

ÎNSTRĂINA vb. 1. (înv. și reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)

ÎNSTRĂINA vb. v. emigra, expatria, pribegi.

înstrăina vb. v. EMIGRA. EXPATRIA. PRIBEGI.

ÎNSTRĂINA vb. 1. (înv. și reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)