13 definiții pentru întrebuințare

din care

Explicative DEX

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

întrebuințare sf [At: PRAVILA (1814), XVIII, 20 / V: (înv) ire / P: ~bu-in~ / Pl: ări / E: întrebuința] 1 Servire de ceva. 2 Utilizare. 3 Servire la ceva. 4 (Nob; d. ființe) Folosire de ceva. 5 (Îvr) Obligativitate. 6 (Înv) Abuz. 7 (Îe) A face ~ din ceva A scoate un câștig din ceva. 8 Menire. 9 Atribuție. 10 (Înv) Trebuință. 11 (Înv) Înclinare a unei ființe de a săvârși ceva Cf obicei, apucătură.

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. – V. întrebuința.

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a (se) întrebuința și rezultatul ei; folosință, utilizare, uz. Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38. Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135. ◊ Valoare de întrebuințare v. valoare.

întrebuințare f. 1. uz ce se face de ceva; 2. destinațiunea unui lucru.

întrebuințáre f. Acțiunea de a întrebuința, uz: întrebuințarea unor banĭ, unuĭ cuvînt. A da o întrebuințare unuĭ lucru, a-l utiliza la ceva.

întrebuințire sf vz întrebuințare

Ortografice DOOM

întrebuințare (desp. -bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

întrebuințare (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

întrebuințare s. f. (sil. -bu-in-), g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

Sinonime

ÎNTREBUINȚARE s. 1. v. aplicare. 2. v. consumare. 3. v. folosință. 4. v. purtare. 5. practicare.

ÎNTREBUINȚARE s. 1. aplicare, aplicație, folosire, utilizare. (~ unei noi metode.) 2. consum, consumare, consumație, folosire, utilizare. (~ unei mari cantități de cherestea pentru...) 3. folosință, folosire, utilizare, uz, (înv.) uzaj. (Obiecte de lungă ~.) 4. folosire, purtare, purtat, uzură. (De atîta ~, pantalonii erau roși.) 5. folosire, practicare, utilizare. (~ unui obicei străvechi.)

Antonime

Întrebuințare ≠ neîntrebuințare

Intrare: întrebuințare
întrebuințare substantiv feminin
  • silabație: -bu-in- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrebuințare
  • ‑ntrebuințare
  • întrebuințarea
  • ‑ntrebuințarea
plural
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințările
  • ‑ntrebuințările
genitiv-dativ singular
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințării
  • ‑ntrebuințării
plural
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințărilor
  • ‑ntrebuințărilor
vocativ singular
plural
întrebuințire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întrebuințare, întrebuințărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38. DLRLC
    • format_quote Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. DLRLC
    • format_quote Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135. DLRLC
etimologie:
  • vezi întrebuința DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.