întrerupere sf [At: NEGRUZZI, S. I, 18 / V: (îrg) ~ump~ / Pl: ~ri / E: întrerupe] 1 Suspendare temporară a desfășurării unei acțiuni, a unui lucru. 2 Oprire în cursul desfășurării unei activități. 3 Oprire a unei persoane în timp ce vorbește. 4 Intervenție care împiedică pe cineva a-și urma cursul vorbirii. 5 Oprire bruscă a curentului electric. 6 (Îlav) Fără ~ Fără oprire. 7 (Imp) Nepotrivire.

ÎNTRERUPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. Urgența lucrării nu îngăduia nici o întrerupere a lucrului. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = neîntrerupt, necurmat, necontenit, continuu. Ară fără întrerupere din noapte pînă-n noapte; întoarse astfel nouă hectare. MIHALE, O. 191. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. ♦ Intervenție (replică, exclamație etc.) care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [Iuga] în loc să-l intimideze, îl întărîta și-l îndemna să continue mai calm și cu mai multă siguranță... Întreruperea nu-l tulbură de loc. REBREANU, R. I 296. – Variantă: (învechit) întrerumpere (NEGRUZZI, S. I 18) s. f.

ÎNTRERUPERE s.f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. ◊ Fără întrerupere = neîntrerupt, continuu. ♦ Replică, exclamație etc. care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [< întrerupe].

ÎNTRERUPERE s. f. acțiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare. ♦ fără ~ = neîntrerupt, continuu. ◊ intervenție care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. ◊ (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program. (< întrerupe)

ÎNTRERUPERE ~i f. v. A ÎNTRERUPE și A SE ÎNTRERUPE. ◊ Fără ~ în mod continuu; fără încetare. /v. a (se) întrerupe

întrerupere f. 1. acțiunea de a întrerupe; 2. încetarea unei lucrări.

*întrerúpere f. Acțiunea de a saŭ de a se întrerupe: întreruperea unuĭ curent electric. Tăĭerea vorbeĭ: întreruperile publiculuĭ nu-l lăsaŭ pe orator să vorbească. Ret. Suspensiune, tăcere momentană p. a face publicu curios. V. retorică.

întrerumpere sf vz întrerupere

întrerupere s. f., g.-d. art. întreruperii; pl. întreruperi

întrerupere s. f., g.-d. art. întreruperii; pl. întreruperi

întrerupere s. f. rupere

ÎNTRERÚPERE (< întrerupe) s. f. Acțiunea de a (se) întrerupere; oprire (temporară) din acțiune. ◊ (Dr.) Întreruperea prescripției = stingerea pe trecut, în cazurile prevăzute de lege (introducerea unor acțiuni, recunoașterea debitorului sau săvârșirea unui act începător de executare) a efectelor prescripției extinctive, intervenite până la survenirea acestei cauze, urmând ca după încetarea ei să înceapă a curge un nou termen. ♦ (INFORM.) Oprirea temporară sau definitivă a executării unui program. ◊ Sistem de întreruperi = familie de tipuri de î. cu care este prevăzut un calculator și care permite controlul executării programelor. ♦ Intervenție care oprește pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii.

ÎNTRERUPERE s. 1. contenire, încetare, oprire, (înv. și pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 2. v. încetare. 3. v. curmare. 4. pauză, tăcere. (Lungi ~ punctau discuția.) 5. v. suspendare.

ÎNTRERUPERE s. 1. contenire, încetare, oprire, (înv. și pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 2. încetare, oprire, sistare, suspendare. (~ lucrului de către greviști.) 3. curmare, oprire, (fig.) stăvilire. (~ scandalului.) 4. pauză, tăcere. (Lungi ~ punctau discuția.) 5. suspendare. (~ ședinței pentru două ore.)