întrista vtr [At: PSALT. 295/12 / V: (înv) ~res~ / Pzi: ~tez și (rar) întrist / E: în- + trist] 1-2 (A face pe cineva să devină sau) a deveni trist Si: a (se) mâhni, a (se) îndurera.

ÎNTRISTA, întristez, vb. I. Refl. A deveni trist; a se mîhni. Și tu, te-ai întristat fără pricină. C. PETRESCU, C. V. 204. Se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. Iordachi se întrista, Dar pe gînduri mult nu sta. ALECSANDRI, P. P. 181. ◊ Tranz. fact. Te întristează mult lucrul acesta? SAHIA, N. 46. Nu i le-a spus pînă acuma ca să nu-l întristeze. REBREANU, R. I 253. O vreme urîtă mă întristează. NEGRUZZI, S. I 57.

A ÎNTRISTA ~ez tranz. A face să se întristeze; a amărî; a scârbi. [Sil. în-tris-] /în + trist

A SE ÎNTRISTA mă ~ez intranz. (despre persoane) A deveni trist; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî; a se mâhni. /în + trist

întristà v. a (se) face trist, a cauza supărare.

întresta v vz întrista

întristéz v. tr. (d. trist). Fac trist, fac durere sufletuluĭ. V. refl. Devin trist.

întrista (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întristez, 3 întristează; conj. prez. 1 sg. să întristez, 3 să întristeze

întrista (a ~) vb., ind. prez. 3 întristează

întrista vb., ind. prez. 1 sg. întristez, 3 sg. și pl. întristează

ÎNTRISTA vb. 1. v. mâhni. 2. a afecta, a durea, a îndurera, a mâhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. v. posomorî.

ÎNTRISTA vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. a durea, a îndurera, a mîhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. a (se) mîhni, a (se) posomorî, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (De ce te-ai ~ ?)

A se întrista ≠ a se bucura, a se înveseli

A (se) întrista ≠ a (se) bucura, a (se) înveseli, a (se) veseli, a se amuza, a se învoioșa