învestire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învesti] 1 Punere a cuiva în mod oficial în posesia unui drept. 2 împuternicire dată cuiva spre a exercita o autoritate etc. 3 Confirmare într-o demnitate. 4 Prevedere a unui act public cu toate formele legale. 5 (Cmr ; imp) Alocare a unui fond într-o întreprindere. 6 (Înv) Asediere.

ÎNVESTIRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate etc.; confirmare, întărire într-o demnitate.

ÎNVESTIRE s.f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autorități etc.; confirmare într-o demnitate. [< învesti].

ÎNVESTIRE s. f. acțiunea de a învesti. ◊ împuternicire dată cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autorități etc. ◊ confirmare într-o demnitate. (< învesti)

!învestire/investire² (conferirea unei demnități) s. f., g.-d. art. învestirii/investirii; pl. învestiri/investiri

învestire (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestirii; pl. învestiri

învestire (împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o atribuție) s. f., g.-d. art. învestirii; pl. învestiri

investire² v. învestire

ÎNVESTIRE s. 1. v. înscăunare. 2. v. împuternicire.

ÎNVESTIRE s. 1. înscăunare, întronare, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.) 2. împuternicire, învestitură. (A primit ~.)