ÎNȚELEPT, -EAPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

înțălept, ~eaptă smf, a vz înțelept

înțelept², ~eaptă [At: COD. VOR. 73/11 / V: ~țăl~ / Pl: ~pți, ~e / E: ml intellectus, -a, -um] 1-6 smf, a (Persoană) care este înzestrată cu înțelepciune (2-4). 7 a Inteligent. 8 a (Îvr) Cunoscător al unui lucru. 9 a Prevăzător. 10 a Cumpătat. 11 a (Înv; d. fete și femei) Virgină. 12 a (Înv) Sănătos la minte. 13-14 sm Filozof (antic). 15 a (D. înfățișare, atitudini) Care exprimă înțelepciune. 16 a Izvorât din înțelepciune.

înțelept¹ sn [At: PSALT. SCH. 526 / Pl: ~uri / E: ml intellectus] (Îvr) 1 Intelect. 2 Inteligență.

ÎNȚELEPȚII ÎNTÎIU NEVOIA, APOI TREABA CAUTĂ (D. Cantemir) = Cel chibzuit cercetează mai întîiu și apoi lucrează.

SAPIENS NIHIL AFFIRMAT QUOD NON PROBAT (lat.) = Înteleptul nu spune nimic ce nu probează.

ÎNȚELEPT, -EAPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Filozof (antic). ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

ÎNȚELEPT, -EAPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu înțelepciune (1), cu o capacitate superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, pe baza cunoașterii și a experienței; cuminte. Peste ce profesor înțelept și iscusit a dat! CREANGĂ, A. 18. Pune-mă de om cuminte, Om cuminte și-nțelept Dar cu jale mare-n piept! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. ◊ (Substantivat) Rostise pe «deocamdată» ăsta, tărăgănîndu-l ca un înțelept. GALAN, B. I 221. (Cu pronunțare regională) O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gîndiri, ochii suri boltiți adînc... îi da arătarea unui înțălept din vechime. EMINESCU, N. 52. Un înțălept... trebuie a îndrepta greșalile altora. DRĂGHICI, R. 13. ♦ (Despre mintea, înfățișarea, acțiunile sau manifestările omului) Care exprimă înțelepciune; plin de înțelepciune, izvorît din înțelepciune, datorit înțelepciunii. Azi de mine poate au nevoie, Suflete, acum fii înțelept! BENIUC, V. 41. [Neculce] în marginile limbii simple și înțelepte, a adunat în cronica lui comori de frumuseți artistice. SADOVEANU, E. 12. Ruben își netezi încet barba și o adîncă întristare era scrisă pe fața lui bătrînă și înțeleaptă. EMINESCU, N. 55. Cumpăna gîndirii ai cumpănit-o drept, Croind pe limba veche al tău sfat înțelept. BELDICEANU, P. 134. 2. Prevăzător, chibzuit. Omul înțelept își cumpără iarna car și vara sanie. ▭ Cred că ea e mai înțeleaptă ca tine și nu va cere despărțirea! REBREANU, R. I 233. ◊ (Adverbial) Socotise totuși că e mai înțelept să înlăture orice prilej de neplăceri neprevăzute. STĂNOIU, C. I. 77.

ÎNȚELEPT¹ ~ți m. Persoană înzestrată cu capacitatea de a pătrunde esența legilor fundamentale ale naturii și ale societății; cugetător; gânditor. /<lat. intellectus

ÎNȚELEPT² ~eaptă (~epți, ~epte) 1) (despre persoane) Care înțelege și judecă drept; care are judecată sănătoasă; cuminte. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este bine gândit; făcut cu socoteală; chibzuit. /<lat. intellectus

înțelept a. 1. care vorbește sau lucrează cu minte; 2. rezervat în purtare, în apucături; 3. inspirat de înțelepciune: o reflecțiune înțeleaptă. ║ m. cel ce e înțelept: moartea nu surprinde pe înțelept; cei șapte înțelepți, nume dat la 7 filozofi greci din secolul VI a. Cr. (Thales din Milet, Solon, Bias, etc.). [Lat. INTELLECTUS].

Natan m. 1. profet trimis de D-zeu lui David spre a-i imputa omorul lui Uria; 2. (înțeleptul), titlul unei tragedii celebre de Lessing.

înțelépt, -eáptă adj., pl. epțĭ, epte (lat. intĕllĕctus, part. d. intĕllégere, a înțelege). Inteligent, deștept: un țăran înțelept. Cult, învățat, priceput: Egipteniĭ eraŭ înțelepțĭ. Prudent, care se conduce bine în vĭață: un bătrîn înțelept. Înțelegător, dócil, cuminte: un copil înțelept. Care are caracteru înțelepcĭuniĭ, înțelepțesc, de înțelept: răspuns înțelept. Subst. Savant, filosof: ceĭ șapte înțelepțĭ aĭ vechiĭ Greciĭ (Talete din Milet, Pitac, Biante, Cleobul, Misone, Chilone și Solone).

!înțelept adj. m., s. m., pl. înțelepți; adj. f., s. f. înțeleaptă, pl. înțelepte

înțelept adj. m., pl. înțelepți; f. înțeleaptă, pl. înțelepte

înțelept adj. m., pl. înțelepți; f. sg. înțeleaptă, pl. înțelepte

înțelept, -leaptă.

DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1.

IAROSLAV CEL ÎNȚELEPT, mare cneaz al Kievului (1016-1018 și 1018-1054). I-a înfrânt pe pecenegi și lituani, întărind astfel hotarele de S și de V ale statului. S-a luptat cu fratele său, împărțind statul (1026), dar, ulterior, l-a reunificat (1036). În 1051, l-a înscăunat pe Ilarion, primul mitropolit rus. A stabilit legături dinastice cu multe case domnitoare europene. În timpul său a fost întocmită culegerea de legi „Russkaia pravda”.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ (lat. intellectus) adj., s. m. 1. Adj. Înzestrat cu înțelepciune. ♦ Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. ♦ Prevăzător, chibzuit. 2. S. m. Nume dat gânditorilor antici. ♦ Cei șapte înțelepți (ai lumii) = șapte filozofi și oameni de stat greci din sec. 7-6 î. Hr. După tradiție, aceștia erau: Tales din Milet, Pittacos, Bias, Cleobul, Periandru, Chilon și Solon. Unii autori substituie ultimilor alte trei nume.

ÎNȚELEPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (înv.) mândru, preamândru. (Un om ~.) 2. s. filozof, gânditor. (Cei șapte ~ți ai lumii antice.) 3. adj. v. chibzuit. 4. adj. v. judicios. 5. adj. chibzuit, cuminte, deștept, inteligent. (O faptă ~eaptă.) 6. adv. v. chibzuit.

ÎNȚELEPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (înv.) mîndru, preamîndru. (Un om ~.) 2. s. filozof, gînditor. (Cei șapte ~ ai lumii antice.) 3. adj. chibzuit, cuminte, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 4. adj. bun, chibzuit, folositor, gîndit, judicios, rațional, rezonabil, socotit, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.) 5. adj. chibzuit, cuminte, deștept, inteligent. (O faptă ~.) 6. adv. chibzuit, cuminte, înțelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.)

Înțelept ≠ neghiob, nerod, prost, prostălău, prostănac, tont

Cei șapte înțelepți – este denumirea sub care sînt cunoscuți în istorie șapte filozofi și oameni de stat ai Greciei antice (secolul al VI-lea î.e.n.): Bias din Priene, Chilon din Lacedemona (Sparta), Cleobul din Lindos, Periandru din Corint, Pittacus din Mitilene, Solon din Atena și Thales din Milet. De ce numărul înțelepților a fost statornicit la 7? Fiindcă 7 era o cifră „plăcută zeilor” și se bucura în antichitate de o deosebită trecere (vezi Numero deus impari gaudet). Istoricul Plutarh relatează însă că la grupul acestor înțelepți au fost adăugați și alții, ca: Anacharsis – scitul, Epimenide – cretanul etc., așa încît numărul lor ajunsese la 10 și chiar la 16. Tot Plutarh, în Ospățul celor șapte înțelepți, istorisește despre ei tot felul de anecdote și le atribuie cîte o cugetare, adoptată ca deviză a vieții. De pildă, maxima lui Solon era: În toate, să ai în vedere sfîrșitul; a lui Thales: Cunoaște-te pe tine însuți (vezi); a lui Bias: Port totul cu mine (vezi Omnia mecum porto); a lui Cleobul: Să as o măsură în toate ș.a.m.d. Cuvîntul lor era ascultat, sfaturile erau urmate. De aceea, la vremea lor și mult timp mai tîrziu, expresia „cei șapte înțelepți” însemna o culme a gîndirii, un superlativ al chibzuinței. IST.

Înțeleptul Solomon (vezi: Judecata lui Solomon). IST.

Kein kluger Streiter hält den Feind gering (germ. „Nici un luptător înțelept nu-și subestimează dușmanul”) – maximă a lui Goethe, din piesa Ifigenia în Taurida (act. V, sc. 3). E o replică pe care Ifigenia o adresează lui Thoas, regele Tauridei, care încerca zadarnic să-i cîștige dragostea. Maxima aceasta se utilizează spre a se atrage atenția că nici un adversar nu trebuie nesocotit. LIT.