ÎNȚELES¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

înțeles¹ sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: înțelege] 1-6 Înțelegere (1-6). 7 Constatare. 8 Observare. 9 Imaginare. 10-14 Înțelegere (10-14). 15 Aflare. 16 Scuzare. 17 Concepere. 18-20 Înțelegere (18-20). 21 Semnificație a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc Si: (înv) înțelegut¹ (2), înțelegută (3), noimă, sens, tâlc. 22-23 (Îljv) Pe ~ sau pe ~ul tuturor Care poate fi priceput de oricine Si: lămurit. 24 (Îlav) Cu ~ Cu semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie.

ÎNȚELES², înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

ÎNȚELES¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.) tîlc, sens. Frică în adevăratul înțeles al cuvîntului nu-mi era, dar simțeam o greutate în piept. SADOVEANU, O. VI 9. Iată, ciutele au pășit din mal în undă și ascultă înțelesul vîntului pogorît încet. ARGHEZI, P. T. 157. Și vorbesc cu-atît de multe înțelesuri. EMINESCU, O. I 121. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putînd fi priceput de oricine; lămurit. Vorbea... explicînd pe înțelesul unor copii, elevi din școala primară, cîte feluri de sol sînt și cum se lucrează fiecare. GALAN, B. I 237. Cu înțeles = cu un tîlc adînc, cu o anumită semnificație, cu rost. De la el, Lipan deprinsese și unele vorbe adînci, pe care le spunea cu înțeles, la vreme potrivită. SADOVEANU, B. 7.

ÎNȚELES¹ ~uri n. Conținut logic interior; semnificație a unui lucru; sens. ◊ Pe ~ul tuturor într-o formă limpede pentru oricine. Cu ~ cu o anumită semnificație; cu tâlc; cu rost. /v. a înțelege

înțeles n. noimă, sens: cuvinte pline de înțeles EM.

înțelés n., pl. urĭ (d. înțeleg). Însemnare, noĭmă, sens: cuvinte pline de înțeles, cu doŭă înțelesurĭ. Motiv, explicațiune, sens: supărarea luĭ n’are nicĭ un înțeles. Vechĭ. Înțelepcĭune.

înțeles s. n., pl. înțelesuri

înțeles s. n., pl. înțelesuri

înțeles s. n., pl. înțelesuri

ÎNȚELES s. n. (< înțelege, cf. lat. intelligere): semnificație, accepție, conținut semantic, sens al unui cuvânt, al unei părți de vorbire, al unei propoziții, al unei comunicări, al unui text etc. (v. sens).

ÎNȚELES s. 1. v. sens. 2. v. semnificație. 3. v. mesaj.

ÎNȚELES s. 1. accepție, conținut, însemnare, semnificație, sens, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simț, tîlc. (~ unui cuvînt.) 2. rațiune, rost, semnificație, sens, tîlc, (înv. și pop.) meșteșug, (pop.) noimă, (Mold. și Munt.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmație?) 3. mesaj, semnificație, sens, tîlc, (înv.) socoteală. (~ adînc al unei poezii.)