ÎNȚESA, înțes, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

înțesa [At: PISCUPESCU, O. 69/6 / V: (cscj) ~si / Pzi: ~țes și (înv) ~sez / E: ns cf lat intexo,-are, slv честь] 1 vt A împleti foarte strâns. 2-3 vtr A (se) intercala. 4 vt A îngrămădi într-un spațiu redus Si: a ticsi, a îndesa. 5 vr (Fig) A se înteți. 6-7 vtr A (se) umple prin îngrămădire.

ÎNȚESA, înțes, vb. I. Tranz. A vârî, a băga într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

ÎNȚESA, înțes, vb. I. Tranz. A umple tare, a îngrămădi (o cantitate mare) într-un loc limitat; a îmbîcsi. V. îndesa, ticsi. Două cergi grosolane, înțesate cu fire de fîn. DUMITRIU, N. 151. Străzile din centru erau înțesate, abia puteai răzbate. SADOVEANU, O. VI 477. Peronul gării... este înțesat de lume. CARAGIALE, N. S. 61. ◊ Refl. pas. La fiecare oprire, vagoanele acelea se înțesau mai tare, urcau soldați cu mantale ude. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 6/1. ♦ Refl. A deveni mai des, a se îndesi; a crește în intensitate. (Fig.) Tusea aceea de uriaș se înțesa și obuzele cădeau unul după altul. CAMILAR, N. I 55.

A ÎNȚESA înțes tranz. 1) rar (obiecte) A vârî cu forța într-un spațiu restrâns (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui; a îmbulzi; a bâcși. 2) (recipiente) A umple până la refuz. /<lat. intexare

înțesi v vz înțesa

înțés, a -á v. tr. (Se conj. ca îndes). Vest. Umplu, îmbîcsesc. V. refl. Mă umplu, mă îmbîcsesc: covoru s’a înțesat de praf.

înțesa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțes, 2 sg. înțeși, 3 înțeasă; conj. prez. 1 sg. să înțes, 3 să înțese

înțesa (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeasă; conj. prez. 3 să înțese

înțesa vb., ind. prez. 1 sg. înțes, 3 sg. și pl. înțeasă; conj. prez. 3 sg. și pl. înțese

înțes, -țeasă 3.

înțesa (înțes, înțesat), vb. – A umple, a ticsi, a îndesa. Lat. incessare, „a invada, a pătrunde”, intensiv de la incedĕre. Rezultatul normal, *incesa, a suferit o disimulație c..s › ț..s, ca în cesală › țesală; și, apropiat astfel fonetic de țese, a căpătat un sens confuz secundar de „a se amesteca”, cf. DAR. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. *intensare (REW 8693; Țicăloiu, ZRPh., XLI, 589); din lat. *intexare în loc de intexĕre (Pușcariu, Dacor., IV, 705; DAR), bazat pe sensul secundar menționat, care nu ajunge pentru a explica semantismul, din lat. *insitiare (Giuglea, Dacor., II, 823); din lat. *insatiātus, printr-o metateză de la *însățat (Pascu, Arch. Rom., VIII, 556); de la *înțesta, bazat pe țeastă „vîrf, culme” (Iordan, BF, II, 198).

ÎNȚESA vb. a (se) împânzi, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Ulițele s-au ~ de oameni.)

ÎNȚESA vb. a (se) împînzi, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Ulițele s-au ~ de oameni.)