înțigla [At: ALEXI, W. / V: (reg) ~țeg~, (cscj) ~li / Pzi: ~lez / E: în + țiglă] (Reg) 1 vt A ascuți. 2 vr (Fig) A vorbi cu glas ridicat, răstit și ascuțit Cf pițigăia. 3 vt (Reg) A străpunge. 4 vt (Reg) A pune la frigare.

înțegla v vz înțigla

înțigli v vz înțigla

înțeglà v. Munt. Tr. a ascuți: săgețile și-a înțeglat POP.

înțăgléz și (maĭ rar) înțigléz v. tr. (d. țaglă, frigare). Vest. Înțepenesc (mersu, mișcările). Ascut și aspresc (vocea). V. refl. Merg țeapăn: Țiganu se înțăgla în uniformă. Mă înfig, vorbesc ascuțit și aspru: mitocanca se înțăgla la ĭa. V. înțiglesc.

înțiglésc v. tr. Nord. Trag în țiglă, pun în frigare.

înțigléz, V. înțăglez.

înțigla (a ~) (pop.) (desp. -ți-gla) vb., ind. prez. 1 sg. înțiglez, 3 înțiglează; conj. prez. 1 sg. să înțiglez, 3 să înțigleze

înțigla (a ~) (pop.) (-ți-gla) vb., ind. prez. 3 înțiglează

înțigla vb. (sil. -gla), ind. prez. 1 sg. înțiglez, 3 sg. și pl. înțiglează

înțigla, înțiglez, vb. I (reg.) 1. a ascuți. 2. (refl.) a vorbi cu glas răstit și ascuțit; a se pițigăia. 3. a înțepa, a străpunge.