ȘES, ȘEASĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

șes, șeasă [At: PSALT. HUR. 53^v/9 / V: (reg) ~t, șeț, șez sn, a, ~c, ~tru, șeș sn / Pl: șeși, ~e a, ~uri sn, (înv) ~ure a / E: ml sessus (Par: al lui sedere „a ședea”)] 1 a (Rar; d. pământ, regiuni) Care este plan Si: drept (34), întins, neted, (rar) șesos. 2 a (Îvr; d. obiecte) Plat. 3 a (Gmt; îvr; îs) Triunghi șeț Triunghi plan. 4 sn Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine Si: câmpie (1), (reg) pustă, șestină¹ (1), (înv) șesime² (1). 5 sn Suprafață plană de pământ situată într-o depresiune Si: (reg) șestină¹ (2), zăpodie. 6 sn (Pop) Platou (pe munte sau pe deal) Si: (reg) șestină¹ (3). 7 sn (Îvr; pex) Suprafață plană a obiectelor. 8 sn (Îvr) Parte a corpului patrupedelor cuprinsă între șolduri¹ (2) și coaste.

ȘES, ȘEASĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

ȘES¹, șesuri, s. n. 1. Întindere de pămînt fără diferențe de nivel; cîmpie. Sub straja dealurilor nalte Dorm șesuri leneșe și linse Ca netezișul unei ape. VLAHUȚĂ, O. AL. 74. Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară. EMINESCU, O. I 201. ♦ Fig. întindere largă. Să verși, păgîn, potop de apă Pe șesul holdelor de aur. GOGA, P. 18. 2. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert¹ (4). Pune cineva mîna pe pelea... de pe șes. I. IONESCU, D. 483.

ȘES¹ ~uri n. Întindere mare și netedă de pământ, situată la o altitudine mică; câmpie. /<lat. sessus, ~a, ~um

șes a. neted, fără înălțimi, vorbind de suprafețe: teren șes. [Lat. (LOCUS) SESSUS]. ║ n. 1. suprafață netedă; 2. mare întindere de pământ într’o țară: șesul Bărăganului.

șes, șeasă adj., pl. șeșĭ, șese (lat. sessus, așezat, part d. sidere, a se pune, a se așeza, și d. sedére, a ședea; it. pg. sesso, vfr. ses, sp. siesso, șezut, dos; alb. šeš, șes, cîmp). Neted, plan: loc șes, regiune șeasă. S. n., pl. urĭ. Cîmp, cîmpie: șesu Bărăganuluĭ. – Și șeț (pron. și șăț) în Olt. Argeș și aĭurea în Munt.

șesc sn vz șes

șest¹ sn, a vz șes

șestru sn vz șes

șeș² sn vz șes

șeț, șeață sn, a vz șes

șez¹ sn, a vz șes

Făgăraș (Fógaras) n. 1. (Munții), porțiunea Carpaților ardeleni ce se întinde până la Olt, cu piscul uriaș Negoiul; 2. (Șesul), câmpie roditoare străbătută de Olt; 3. (Țara Oltului), od. ducat român în sec. XIII, azi județ în Ardeal: 93.000 loc.; 4. oraș în județul cu acelaș nume, așezat între Sibii și Brașov: 6500 loc. (Făgărășean).

șes² s. n., pl. șesuri

șes² s. n., pl. șesuri

șes n., pl. șesuri

șes, șesuri.

MUNTELE ȘES v. Plopiș, M-ții Plopișului.

ȘES s. v. platou, podiș.

ȘES s., adj. 1. s. v. câmpie. 2. adj. v. drept. 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

ȘES s., adj. 1. s. (GEOGR.) cîmp, cîmpie, (reg.) cohalm. (Regiune de ~.) 2. adj. drept, neted, plan, plat, (pop.) oblu, (reg.) șesos, (Olt. și Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, șters. (Un loc ~; o suprafață ~.) 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

șes s. v. PLATOU. PODIȘ.