ȘEZĂTOR, -OARE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

șezător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 82^v/7 / V: (reg) șazatoare, șâzâtoare, șestoare sf (înv) ~iu a / Pl: ~i, ~oare / E: ședea + -ător] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care este așezată (pe ceva). 3 sn (Mol; Buc) Scândură fixată între tălpile războiului, pe care stă țesătoarea când țese. 4 sf (Reg) Așternutul de sub șa³ (1). 5 sf (Reg; îf șazatoare) Loc unde se odihnesc vitele la amiază, când sunt la pășune. 6-7 smf, a (Înv) (Persoană) stabilită cu traiul (într-un loc). 8 a (Înv) Sedentar. 9 a (Reg; îs) Piatră ~oare Piatră fixă din sistemul celor două roți ale morii. 10 sf Adunare (restrânsă) organizată de săteni (în serile de iarnă), la care participanții lucrează și totodată petrec cântând, spunând povești, glume etc. Si: (reg) furcărie, habă² (1), habără. 11 sf Reuniune (literară) Si: cenaclu (3), întrunire, serată.

ȘEZĂTOR, -OARE, șezători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

ȘEZĂTOR, -OARE, șezători, -oare, adj. (Învechit), Care își are domiciliul într-un loc, într-o localitate, care locuiește în... (sau la...). El era șezător în Giurgiu, din cauza serviciului său militar. GHICA, S. A. 156. Sînt membri ai acestei asociații toți romînii șezători în orice parte de loc, care vor adera la statutele noastre. id. A. 798. ◊ (Substantivat) Dar neică Barbu cum trăiește? Nu-l văd p-aici. – E șezător la dregătorie, măria-ta, în Craiova. ODOBESCU, S. I 74.

șazatoare sf vz șezător

șâzâtoare sf vz șezător

șestoare sf vz șezător

șezătoriu a vz șezător

șezător (înv.) adj. m., pl. șezători; f. sg. și pl. șezătoare

șezător (înv.) adj. m., pl. șezători; f. sg. și pl. șezătoare

șezător adj. m., pl. șezători; f. sg. și pl. șezătoare

ȘEZĂTOR adj. v. sedentar.

șezător adj. v. SEDENTAR.

șezător, șezătoare, adj., s.m. și f. 1. (adj.; înv.) (persoană) care șade, care este așezată (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scândură fixată între tălpile războiului, pe care șade țesătoarea când țese. 3. (s.f.; reg.) așternutul de sub șa. 4. (s.f.; reg.; în forma: șazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiază, când sunt la pășune. 5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; viețuitor, trăitor într-un loc. 6. (adj.; înv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; în sintagmă) piatră șezătoare = piatra fixă din sistemul celor două roți ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restrânsă organizată de țărani în serile de iarnă, pentru a lucra și a petrece, spunând povești și glume; furcărie, habă, habără, clacă. 9. (s.f.; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serată.