șiș² sn [At: PLEȘOIANU, T. IV, 67/6 / Pl: ~uri / E: tc șiș] 1 (Înv) Pumnal cu lamă lungă și îngustă, ascunsă într-un baston care îi servea drept teacă. 2 (Înv; pex) Baston prevăzut cu șiș² (1). 3 (Pgn; arg) Orice fel de pumnal. 4 (Arg) Hanger (2). 5 (Arg) Stilet.

ȘIȘ, șișuri, s. n. (Turcism învechit) Un fel de pumnal cu lama lungă și îngustă, mascată într-un baston găunos. Să știi că eu tot îl spintec... bag șișul în el de la burtă pînă la gît. CAMIL PETRESCU, O. II 34. Omul cu trabuc a avut impresia, la un moment dat, că după fiecare roșcov e ascuns un răufăcător, că stau la pîndă, dincolo de garduri, haimanale cu șișul în mînecă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 350. ◊ Fig. El îi înțelesese tîlcul răsturnat... și în el se răsuci un șiș. CAMIL PETRESCU, O. I 130. ♦ (Neobișnuit) Hanger. (Cu pronunțare regională) Hangher și șîș și pumnal, se zice un cuțit mic împodobit, ce se poartă la brîu spre podoabă, mai ales de către hanii turcești. ȘEZ. VIII 162.

ȘIȘ ~uri n. 1) Pumnal cu lama lungă și îngustă, ascunsă într-un baston, care îi servește drept teacă. 2) Orice fel de pumnal. /<turc. șiș

șiș n. baston cu stilet. [Turc. ȘIȘ, sabie].

șiș n., pl. urĭ (turc. pers. șiș, sabie ascuțită, frigare; bg. sîrb. šiš, frigare). Lamă de metal supțire și ascuțită ascunsă într’un baston p. a servi ca armă: baston cu șiș.

șiș s. n., pl. șișuri

șiș s. n., pl. șișuri

șiș s. n., pl. șișuri

șiș (-șuri), s. n. – Spadă, spadă pusă într-un baston. – Mr., megl. șiș. Tc. (per.) șiș (Șeineanu, II, 337, Lokotsch 1917), cf. bg., sb. šiš „frigare, vătrar”.

șiș, șișuri s. n. 1. pumnal cu lamă lungă și îngustă, ascuns într-un baston 2. (intl.) cuțit

ȘIȘ s. v. hanger, pumnal, stilet.

șiș s. v. HANGER. PUMNAL. STILET.