șiștoare¹ sf [At: ALR II, 6681/791 / Pl: ? / E: ns cf șiștar²] (Reg) Șiștar².

ȘIȘTOARE, șiștori, s. f. (Regional) Fiecare dintre fușteii loitrelor de la car; spetează.

șiștoare f. Mold. 1. bandă mărginașă la stofe; 2. mâner la crângul morii: prâsnelul este alcătuit din șapte șiștori. [Origină necunoscută].

șiștoáre și șitoáre f., pl. orĭ (cp. cu vsl. šiti, a coase). Nord. Fîșie, petică cu care se strînge fusta saŭ pantaloniĭ.

ciștoare sf vz șiștoare

șitoáre, V. șiștoare.

șiștoare (-ori), s. f. – 1. Centură, bandă, fașă. – 2. Una din cele șapte tije dispuse în cerc care formează volantul roții de moară. – Var. șitoare, șîștoare, șuștoare. Sb. šestar „cerc”. Legătura cu lat. cinctorium (Crețu 338) sau cu sl. šiti „a coase” (Scriban) este improbabilă. După Cihac, II, 389, din sl. šiška „con”.

ȘIȘTOARE s. v. fuscel, măsea.

șiștoare s. v. FUSCEL. MĂSEA.

șiștoare, șiștori, s.f. (reg.) 1. tiv mărginaș la o stofă. 2. mâner la crângul unei mori de apă. 3. unealtă asemănătoare cu compasul, folosită în rotărie; șișteală, șiștar.