ȘPERȚ, sperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Mită, mituială. 2. Șperțuială. – Din germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”.

șperț sn [At: IORDAN, STIL. 373 / V: (rar) sp~ / Pl: ~uri / E: ger Sperrzeug „mănunchi de șperacle”] (Fam) 1 Recompensă ilicită (în bani sau în daruri) dată cuiva sau pretinsă de cineva în schimbul unui serviciu (necinstit și ilegal) Vz (fam) șpagă¹ (1-2). 2-3 Șperțuială (1-2).

ȘPERȚ, șperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect și ilegal, cuiva, pentru a-i câștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu râvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; mită, mituială. 2. Șperțuială. – Din germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”.

ȘPERȚ, șperțuri, s. n. Sumă de bani dată cuiva în schimbul unui serviciu neonest și ilegal; mită. S-au dus toți soldații... toți soldații... de la care luase șperț, pe care-i bătuse, îi suduise... îi trîntise prin gloduri, le furase mîncarea și solda. CAMILAR, N. I 396. Totul era în regulă cu iscălitură și pecete adevărată, cu șperțul achitat dinainte, cu proptele pe care nu putea să le urnească nimeni. PAS, Z. II 173.

ȘPERȚ s. n. bacșis, mită (< germ. Spervzeng)

ȘPERȚ ~uri n. pop. Sumă în bani sau alte valori materiale date cuiva sau primite de cineva în schimbul unui serviciu. (ilegal); mită. /<germ. Sperrzeug

șperț n., pl. urĭ (probabil germ. introdus de Jidanĭ după războĭu mondial. Îl aŭ și Bulgariĭ). Iron. Mită, șpagă.

sperț sn vz șperț

șperț (fam.) s. n., pl. șperțuri

șperț (fam.) s. n., pl. șperțuri

șperț s. n., pl. șperțuri

șperț Acest cuvînt s-a bucurat de o mare circulație în perioada dintre cele două războaie mondiale și a dat mai multe derivate : sperțar, șperțui, șperțuială. Primul dicționar care îl inserează este DLRLC, iar DLRM îl reproduce fără etimologie. Pare neîndoios că e același cuvînt cu bg. шперц „passe-partout”, înregistrat de РСБКЕ, fără etimologie. Înțelesul este ușor de analizat : bacșișul deschide orice ușă. Cuvîntul bulgar pare derivat de la germ. sperren „a închide” (cu prefix, și „a deschide” : aufsperren). Dar deoarece un asemenea derivat nu există în germană, iar în bulgară nu a avut de la ce să fie format, căci rădăcina nu e cunoscută (sufixul ar putea fi eventual -eu), trebuie să căutăm altă cale. Atît cuvîntul romînesc cât și cel bulgăresc ar putea avea la bază un compus german, de tipul Sperrzeug, pe care Sachs-Villatte îl traduce cu „trousseau de crochets”. Evident, ar mai rămîne de lămurit de ce a dispărut partea. finală, ceea ce însă n-ar fi de loc surprinzător la un cuvînt de origine germană (vezi rașpă < germ. Raspel) și mai cu seamă la unul compus (vezi branț < germ. Brandsohle, SCL, VII (1956), p. 271; sfanț < zwanziger; vinclu < Winkelhaken etc.; vezi și gref de la engl. grape-fruit), cum și raportul dintre cuvîntul romînesc și cel bulgăresc. E greu de crezut că provin unul din celălalt, dar formarea independentă nu e nici ea plauzibilă.

șperț, șperțuri s. n. mită

ȘPERȚ s. v. mită.

ȘPERȚ s. mită, (înv.) mituială, mîzdă, rușfet, sfănțuială, (arg.) șpagă. (A lua ~.)