ștalău sn [At: CV 1951, nr. 3-4, 44 / Pl: ~lauă / E: mg istálló] 1 (Reg) Grajd (1). 2 (Reg) Șură¹ (1). 3 (Reg) Șopron (1). 4 (Mar) Coteț (pentru găini). 5 (Reg) Locuință provizorie la munte, pe care țăranii o folosesc numai când sunt la lucru.

ȘTALĂU s. v. grajd, șopron, șură.

ștalău s. v. GRAJD. ȘOPRON. ȘURĂ.

ștalău, ștalauă, s.n. (reg.) 1. grajd; șură. 2. coteț de păsări. 3. locuință provizorie la munte, folosită de țărani numai când sunt la lucru.

ștalắu, ștalauă, s.n. (reg.) 1. Grajd, poiată: „Ca mujderu la ștalău” (Țiplea, 1906: 449). 2. Coteț. – Din magh. istálló „grajd” (MDA).

ștalău, ștalauă, s.n. – (reg.) 1. Grajd, poiată: „Ca mujderu la ștalău” (Țiplea, 1906: 449). 2. Coteț. – Din magh. istálló „grajd” (MDA).

ștalău, -auă, s.n. – 1. Grajd, poiată: „Ca mujderu la ștalău” (Țiplea 1906: 449). 2. Coteț. – Din srb. štalog (Candrea), der. din germ. Stall (DER), sau din staul „grajd”.