țeastă sf [At: KRETZULESCU, A. 123/2 / V: (înv) țis~, țes~, (reg) ~scă, țiscă / Pl: țeste, (reg) ~te / E: ml testa] 1 (Pop; șîs ~ta capului, ~ta craniului) Cutie craniană Si: craniu (1), (îrg) scafă, țest (24). 2 (Pex) Cap. 3 (Îe) A-i veni (cuiva ceva) prin ~ A gândi (ceva) 4 (Îae) A-și imagina ceva. 5 Craniu descărnat Si: hârcă (3), scăfârlie, tigvă. 6 (Pop; șîs ~ta broaștei) Carapace¹ (1). 7 (Reg) Oblânc.

ȚEASTĂ (pl. țeste) sf. 1 🫀 Cutia osoasă a creierilor, craniu, hîrcă, scăfîrlie: Cu buzdugane și cuțite Desface țestele la Unguri (D.-ZAMF.); o mînie de foc, Închisă într’o ~ de os (DLVR.) ¶ 2 Învelișul osos, coaja care acopere spinarea broaștelor țestoase, carapace [lat. těsta].

ȚEASTĂ, țeste, s. f. (Popular) Cutie craniană, craniu, p. ext. cap. Era amiază, ceas mort, de zăpușeală, care-ți fierbe creierii sub țeastă. DUMITRIU, N. 254. Dacă nu fugeam, îmi crăpa țeasta. STANCU, D. 28. Bătrînul Miron Iuga, fără cunoștință, cu țeasta zdrobită, rămase în picioare. REBREANU, R. II 197. ♦ Craniu descărnat de om mort; hîrcă, scăfîrlie. Toarnă-n țestele mărețe vin, și peste el otravă. EMINESCU, O. IV 139.

ȚEASTĂ țeste f. pop. 1) (la om și la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu. 2) (la broaștele-țestoase, raci etc.). Înveliș tare format din tegumente osoase, care protejează corpul; carapace; țest. [G.-D. țestei] /<lat. testa

țeastă f. 1. bolta craniului; 2. țest de broască. [Lat. TESTA, ciob].

țeástă f., pl. țeste (lat. *tĕsta, cl. tésta, oală de lut, hîrb, craniŭ; it. pv. cat. pg. testa, fr. tête, sp. tiesta. V. țest). Craniŭ. Țest de broască țestoasă. – În est țastă, pl. tot țeste. V. căpățînă.

țească sf vz țeastă

țestă sf vz țeastă

țiscă sf vz țeastă

țistă sf vz țeastă

ȚEST, ❍ȚĂST (pl. -turi, -te) sn. 1 ‡ = ȚEASTĂ1: ferecă Crum țestul capului Iul Nichifor cu aur și dede tuturor de bea vin dintr’însul (mx.) ¶ 2 †Țeastă de broască țestoasă, carapace: își fece fericitul trup ca țestul broaștei de mușcăturile țînțarilor ce era In pădure (dos.); ea se duse apoi, luă un țest de broască... și începu să adune în el alifia (slv.) ¶ 3 Un fel de cuptoraș, în formă de strachină, de lut sau de tuciu, în care se coace pîinea, azima, mălaiul, etc.: se înfierbîntă întîiu bine, se pune înăuntru aluatul, se așază pe vatră și se acopere cu jăratec (🖼 5126): încălzise țestul și băgase o plăcintă să se coacă (isp.); mîine dimineață să arzi țestul pentru azimă (dlvr.); țăstul spart să nu-l arunci în drum sau în gunoaie, că faci buboaie (gor.).

țeastă (pop.) s. f., g.-d. art. țestei; pl. țeste

țeastă (pop.) s. f., g.-d. art. țestei; pl. țeste

țeastă s. f., g.-d. art. țestei; pl. țeste

țeastă, țeste.

țeastă (-este), s. f. – 1. Hîrcă, craniu. – 2. Carapace. Lat. tĕsta (REW 8682), cf. it., prov., cat., sp. testa, fr. tête. Tiktin se îndoiește că ar fi moștenit; dar apare în vorbirea populară, chiar dacă circulația lui este în prezent redusă (ALR, I, 7). S-a păstrat mai bine sub forma țest, s. n. (înv., craniu; înv., carapace; înv., capitel; castron sau vas de pămînt folosit drept cuptor, se ține cald peste aluatul care se pune la copt), din lat. tĕstum (Pușcariu, 1728; REW 8686), cf. mr. țest, megl. țost. – Der. țestos, adj. (care are carapace, încăpățînat, îndărătnic).

ȚEASTĂ s. v. craniu.

ȚEASTĂ s. v. carapace, țest.

țeastă s. v. CARAPACE.

ȚEASTĂ s. (ANAT.) căpățînă, craniu, hîrcă, scăfîrlie, tigvă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)