ȚINTUIT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. ♦ Fig. Nemișcat, înțepenit, pironit (din cauza unei stări sufletești sau a unei emoții puternice); 2. Împodobit cu ținte, țintat; p. ext. împodobit cu pietre scumpe. – V. țintui.

țintuit, ~ă a [At: (a. 1760) IORGA, S. D. X, 224 / Pl: ~iți, ~e / E: țintui] 1 Fixat cu ținte¹ (1), cuie etc. 2 (Pex; d. încălțăminte) Cu ținte¹ (3) pe talpă. 3 Împodobit cu ținte¹ (4-7) Si: țintat² (2), (reg) țintelat. 4 (Pex) Împodobit cu pietre scumpe. 5 (Rar) Întărit cu metal. 6 (D. buzdugan, ghioagă etc.) Ferecat cu ghinturi Si: ghintuit. 7 (Fig; adesea complinit cu „locului”, „în loc”, „pe loc”) Încremenit din cauza unei emoții puternice. 8 (Îvr; d. ochi, privire) Încordat. 9 (Îvr; d. ochi, privire) Concentrat într-o anumită direcție Si: ațintit.

ȚINTUIT adj. p. ȚINTUI. 1 Bătut cu ținte: curele ~e cu ținte de aramă (FR.-CDR.);~} ghioacă mare nestrujită, Cu piroane ~ă (ALECS.-p.) ¶ 2 Ⓕ Înțepenit, nemișcat: Pandora rămase ~ă în loc dinaintea tronișorului (ISP.).

ȚINTUIT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. ♦ Fig. Nemișcat, înțepenit, pironit (din cauza unei stări sufletești sau a unei emoții puternice). 2. Împodobit cu ținte, țintat; p. ext. împodobit cu pietre scumpe. – V. țintui.

ȚINTUIT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. Avea cizme țintuite. DUMITRIU, N. 135. Ghiță și-a făcut rost de niște ghete cu talpa groasă, țintuită. PAS, Z. I 180. 2. Împodobit cu ținte, p. ext. cu pietre scumpe, cu aur. Ei merg bătînd din pinteni!... Zburdalnica lor ceată Străluce de departe în haine poleite... Și frîie țintuite, și argintate șele. ALECSANDRI, P. III 200. Oprișanul are-n sat Ogari, căpoi de vînat, Cu zgărzi late, țintuite, Pe la margini poleite. id. P. P. 202.

ȚINTUIT ~tă (~ti, ~te) 1) v. A ȚINTUI. 2) fig. Care este înțepenit (de emoție, de durere etc.); pironit. /v. a țintui

țintuit a. garnisit cu ținte: ghioagă țintuită POP.

țintuít, -ă adj. Garnisit cu ținte cu gămălia mare: ghĭoagă țintuită, chimir țintuit.

țintuit adj. m., pl. țintuiți; f. sg. țintuită, pl. țintuite

ȚINTUIT adj. 1. țintat, (reg.) țintelat. (Chimir ~.) 2. v. înmărmurit. 3. v. ațintit.

ȚINTUIT adj. 1. țintat, (reg.) țintelat. (Chimir ~.) 2. împietrit, încremenit, înlemnit, înmărmurit, înțepenit, neclintit, nemișcat, țeapăn, (înv. și pop.) mărmurit, (înv. și reg.) stîlpit, (fig.) înghețat, înțelenit. (~ de spaimă, de uimire.) 3. ațintit, fixat, pironit, țintit, (rar) sticlit, (înv. și reg.) stîlpit. (A rămas ~; cu privirile ~.)