țiu² [At: (sec. XVII) ROSETTI, B. 59 / V: (reg) țâu / Pl: (6) ~ri / E: fo] 1 i (Și cu vocalele „u”, „i” prelungite) Cuvânt care redă un sunet prelung și ascuțit, cu rezonanță metalică. 2 i (Cu „u” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs în interiorul unei cavități prin pătrunderea puternică a unui curent de aer. 3 i (Îf țâu) Sunet produs în interiorul urechii, spontan sau printr-o lovitură de palmă. 4 i (Și cu „u” prelungit; are) Cuvânt care imită strigătul unor păsări. 5 i (Buc) Cuvânt care redă un strigăt de durere Si: chiu (1). 6 sn (Reg) Clopot la gâtul animalelor.

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

ȚIU¹ interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. Țiu, țiu, țiu, murgule, zboară Pîn’ la verde dumbrăvioară. ALECSANDRI, P. P. 248.

ȚIU interj. 1) (se folosește pentru a reda un sunet ascuțit și prelung cu rezonanță metalică). 2) (se folosește pentru a imita strigătul unor păsări). /Onomat.

3) țiŭ interj. care arată țiuitu. – În est țîŭ.

țâu¹ i, sn vz țiu²

ȚÎU¹ 👉 ȚIU.

țiu²/țiu-țiu interj. [pron. țiŭ/țiŭțiŭ]

țiu¹/țiu-țiu interj.

țiu-țiu v. țiu²

țiu-țiu v. țiu¹

țiu interj. – Imită zgomotul vibrației sau al flexiunii, al încovoierii. – Var. țîu, și der. Creație expresivă, cf. fiu. – Der. țiu, s. n. (secure mică; daltă); țiui, vb. (a șuiera, a fluiera, a vibra; a suna; a zornăi; a hurui, a bîzîi în urechi), var. ciui, cf. it. ciuire „a chițăi șoarecii”; țiuitură, s. f. (fluierat, șuierat); țiuit, s. n. (șuierat); țiuitoare, s. f. (hîrîitoare, huruitoare); țîu, s. n. (Banat, talangă).