țurloi [At: POLIZU / V: (reg) ~lui, țir~, țâr~ / Pl: ~oaie, (rar) ~ sm / E: țurlă³ + -oi] 1 sn (Pop) Jgheab prin care curge apa din izvor, din cișmea etc. 2 sn (Pop; pex) Apă care curge Si: șiroi¹. 3 sn (Mun) Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 4 sn (Mun) Fluier (1). 5 sn (Pop) Fluierul piciorului. 6 sn (Pop; pex) Partea piciorului de la genunchi în jos Si: gambă (1). 7 sn (Pop; îe) A avea draci pe ~oaie A fi nestâmpărat. 8 sn (Pop; îae) A fi nervos. 9 sn (Mun; îe) Joacă dracu pe ~oaie Se spune când se petrec lucruri ciudate, suspecte. 10 sn (Reg; dep; mpl) Picior lung și subțire Si: (reg) țivloi (9). 11 sn (Reg; îf țurlui) Antebraț. 12 sn (Reg; îaf) Partea brațului de la umăr până la cot. 13 sn (Pop) Țurțur¹ (1). 14 sn (Mol; Mun) Gurgui la urcior. 15 ain (Olt) Ridicat drept în sus.

ȚURLOI, țurloaie, s. n. 1. (Învechit) Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea, din saca etc.). Din al treilea rezervoriu se aducea altădată apă, pe țurloaie. BOLINTINEANU, la CADE. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; trișcă. Își umflă... cimpoiul, cu cele trei țurloaie ale lui, apoi îl lăsă să-și tremure singur suflul ușor. CAMIL PETRESCU, O. I 623. 3. Fluierul piciorului (v. tibia); p. ext. toată partea piciorului de la genunchi în jos. Curse sînge pînă la țurloaiele cailor. DELAVRANCEA, O. II 29. Hîrca sta-n sus cu ceafa și țurloaiele erau pornite către grătarul coastelor. CARAGIALE, M. 23. Șede-n apă pînă-n sapă Și-n noroi pînă-n țurloi. TEODORESCU, P. P. 517. 4. Țurțur de gheață. Roțile morii erau grele de polei și de țurloi, dar se-nvîrteau, fiindcă apa creștea. SLAVICI, V. P. 159. – Pl. și: (4, m.) țurloi. – Variantă: țîrloi (MARIAN, INS. 42) s. n.

ȚURLOI ~oaie n. pop. 1) Partea de jos a piciorului, cuprinsă între genunchi și labă; fluierul piciorului. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; trișcă. 3) Țeava prin care curge apa dintr-un izvor; șipot. 4) Țurțur de gheață. /Orig. nec.

țurlóĭ n., pl. oaĭe (var. din burluĭ). Burlan, țeavă groasă. Fluĭeru picĭoruluĭ. – Și țurluĭ, pl. -ĭe.

țârloi^2[1] sn vz țurloi corectat(ă)

țirloi sn vz țurloi

țurloi-burloi ain [At: CIHAC, II, 437 / V: ~lui-~lui / E: ns cf țurlu-burlu] (Reg) 1 (D. părul capului) Zbârlit. 2 (Pop; pbl) Ridicat în sus.

țurlui² sn vz țurloi

ȚURLOIU, ❍ȚÎRLOIU (pl. -loaie) sn. 1 🫀 Partea piciorului de la genunchiu pîna la glezne; fluierul piciorului, tibia (👉 🖼 4345): ciorapii, de lînă albă... se numesc călțunași și se ridică peste țurloiu pînă la jumătatea pulpei (PĂC.); îl lovi odată cu bîta peste țurloiu, de-l secă la inimă (D.-ZAMF.); dacă pe cineva îl doare țîrloiul, adecă fluierul piciorului, se unge cu cari de stejar (MAR.) ¶ 2 = ȚURLUIU: din al treilea rezervoriu se aducea altă dată apă, pe țurloaie, la Ierusalim (BOL.).

ȚURLUIU (pl. -luie) sn. = SULINAR(IU)² [comp. ȚURLOIU² și BURLUIU].

ȚÎRLOI s. n. v. țurloi.

țurloiu n. pl. fluierele picioarelor. [Variantă din surloiu, derivat din surlă, fluier].

țurlu-burlu (țurloiu-burloiu) adv. sbârlit: perii capului steteau țurlu-burlu. [Onomatopee]. V. sbârlì.

țurloi (pop.) s. n., pl. țurloaie

țurloi (pop.) s. n., pl. țurloaie

țurloi s. n., pl. țurloaie

țurloi, pl. țurloaie

țurloiu, -oaie.

țurloi, țurloaie s. n. (pop.) fluierul piciorului, gambă

ȚURLOI s. v. fluier, jgheab, tibia, țurțur.

țurloi s. v. FLUIER. JGHEAB. TIBlA. ȚURȚUR.