ȚĂȚICĂ, țățici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

țățică sf [At: CARAGIALE, O. VI, 19 / V: (art) țicul / Vc și: (fam; pan tăticule, mămicule) ~cule / Pl: ~ici / E: țață + -ică] (Reg) 1-12 (Șhp) Țață (1-6) (tânără) Si: leliță, (reg) țățucă (1-12). 13 Termen de dezmierdare cu care o soră se adresează fratelui ei, imitând felul în care acesta i se adresează în mod obișnuit. corectat(ă)

ȚĂȚICĂ, Mold. ȚĂȚACĂ, ȚÎȚACĂ sf. dim. ȚAȚĂ: viu și eu după tine numai decît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica (CAR.); hai că ne-așteaptă țîțecele (ALECS.).

ȚĂȚICĂ, țățici, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

ȚĂȚICĂ s. f. Diminutiv al lui țață. Vin și eu după tine numaidecît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica. CARAGIALE, O. I 57.

țicul sa vz țățică

❍ȚÎȚACĂ 👉 ȚĂȚICĂ.

❍ȚÎȚACĂ 👉 ȚĂȚICĂ.

țățică (reg.) s. f., g.-d. art. țățicăi/țățichii/țățicii; pl. țățici

țățică (reg.) s. f., g.-d. art. țățicăi/țățicii/țățichii; pl. țățici

țățică s. f., g.-d. art. țățicăi/țățicii/țățichii; pl. țățici

ȚĂȚICĂ s. v. leliță.

ȚĂȚICĂ s. v. mătușică.

țățică s. v. MĂTUȘICĂ.

ȚĂȚICĂ s. leliță, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară.