ORBALȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

ORBALȚ¹ ~uri n. pop. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbanc

ORBALȚ² ~i m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, subțire, și cu frunze ovale, zimțate. /<ung. orbánc

orbalț (bot.) s. m., pl. orbalți

orbalț (erizipel) s. n., pl. orbalțuri

ACTAEA L., ACTEA, fam. Ranunculaceae. Gen originar din America de N, Asia și Europa Centrală, cca 6 specii. Flori mici, actinomorfe (4 sepale și 4 petale membranoase), dispuse în racem scurt. Fruct, bacă. Frunze alterne, în verticil.

ORBALȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfântului-Cristofor, iarba-tâlharului, iarbă-de-orbalț.

ORBALȚ s. v. erizipel, reumatism, silnic.