suliman [At: NECULCE, L. 85 / V: (înv) sâl~, ~lei~, ~le~ / Pl: ~uri, (asr) ~e, (îvr) ~ni sm / E: tc sülümen] 1 sn (Îpp) Fard. 2 sn (Îlv) A (se) da cu ~ A (se) farda (1-2). 3 sn (Înv; șîs piatra ~lui) Cinabru (1). 4 sn (Spc) Culoare roșie obținută din cinabru și folosită la prepararea vopselelor. 5 sn (Îvr) Carbonat de plumb. 6 sn (Îvr) Fardare. 7 sm Plantă erbacee lânos-păroasă din familia labiatelor, cu tulpina în patru muchii, cu frunze lunguiețe și cu flori albastre, albe sau roz Si: (reg) gubănaș, gubăganaș, lavrentină, vineriță, vinețică, iarbă-de-greutate (Ajuga genevensis). 8 sm (Bot) Vineriță (Ajuga repens).

vineriță sf [At: CONV. LIT. XXIII, 1061 / Pl: ~țe / E: vineri +-iță] 1 Plantă erbacee din familia labiatelor cu frunzele bazale dispuse în formă de rozetă, cu florile albastre, rar roșii sau albe, dispuse în spic la vârful tulpinii, utilizată ca plantă medicinală (împotriva hemoragiilor) Si: lavrentină, tămâiță, vinețică (7), cearta-casei (Ajuga reptans). 2 (Șîc ~-galbenă, ~-de-arătură) Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina scurtă, ramificată și păroasă și cu florile galbene Si: tămâiță, (reg) filimină-de-câmp, rută-sălbatică (Ajuga chamaepitys). 3 Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina păroasă, cu frunzele ovale, cu florile albastre, rar roz sau albe Si: lavrentină, suliman (Ajuga genevensis). 4 Plantă vâscoasă cu flori verzi-gălbui, dispuse în raceme, cu miros pătrunzător Si: tămâiță, (reg) izmă, studeniță, tămâioară, tămâioasă, peliniță-grecească, smirnă-de-grădină (Chenopodium botrys). 5 Vinariță (1) (Asperula odorata).

vineriță s.f. (bot.) 1 Plantă erbacee perenă, din familia labiatelor, cu frunzele bazale dispuse în formă de rozetă și cu florile albastre, roșii sau albe, dispuse în spic la vîrful tulpinii, care se întrebuințează ca plantă medicinală (Ajuga reptans); vinețică. 2 Plantă vîscoasă, cu florile verzi-gălbui, dispuse în raceme, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys); tămîiță. • pl. -e. /vineri + -iță.

SULIMAN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen.

VINERIȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se întrebuințează ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță.

BARBĂ bărbi f. 1) Păr care crește (la bărbați) pe bărbie și pe obraji. A-și lăsa ~. ◊ A râde în ~ a râde pe ascuns, numai pentru sine. A vorbi în ~ a spune ceva încet; a vorbi numai pentru sine. Câți peri în ~ în număr foarte mare. 2) v. BĂRBIE. 3) Smoc de păr care crește la unele animale sub bot. 4) Totalitate a țepilor unui spic de cereale. * ~a-împăratului plantă erbacee, cultivată mai ales în scopuri decorative, având flori de diferite culori și rădăcini cu proprietăți purgative. ~a-caprei a) plantă erbacee, având frunze lungi și înguste, flori galbene și fructe achene de formă lunguiață; b) ciupercă comestibilă sub forma unor ace suculente. [G.-D. bărbii] /<lat. barba

SULIMAN ~uri n. înv. Produs cosmetic pentru colorat fața și buzele; fard. /<turc. sülümen

VINERIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu flori albastre sau albe, dispuse în formă de spic, folosită în scopuri medicinale. /vineri + suf. ~iță

barbă s. f., g.-d. art. bărbii, pl. bărbi

suliman s. n., (farduri) pl. sulimanuri

vineriță s. f., g.-d. art. vineriței; pl. vinerițe

barbă (-ărbi), s. f. – Păr crescut pe bărbie și pe obraji. – Mr., megl. barbă, istr. borbę. Lat. barba (Pușcariu 182; REW 994; Candrea-Dens., 133; DAR) comun tuturor limbilor romanice. – Der. bărbărie, s. f. (bătrîn ramolit, boșorog); bărbos, adj. (cu barbă); bărbușoară, s. f. (caracudă, plevușcă). Din rom. provine săs. bärbos. – Cf. și bărbat.

AJUGA L., VINERIȚĂ, fam. Labiatae. Gen originar pe tot globul în afară de tropice, cca 45 de specii, ierburi anuale sau perene. Flori hermafrodite, neregulate (caliciul cu 5 dinți sau crestături, 4 stamine fertile, buza superioară a corolei scurtă, erectă, bilobată, lobii mici, buza inferioară mai lungă, 3-lobată, lobul din mijloc mai lat, corolă albastră, albă, roșie, rar galbenă), două sau mai multe în axa frunzei sau într-un spic. Frunze dentate, crestate sau nedentate, lipsite de stipele.

BARBĂ s. 1. v. bărbie. (Are o ~ proeminentă.) 2. (BOT.) țeapă, (pop.) mustață. (~ de la spicele cerealelor.) 3. (BOT.) barba-boierului (Ajuga laxmanni) = avrămeasă, avrămească, (reg.) cârstănească, cristeneasă; barba-caprei (Tragopogon major) = (reg.) floare-de-câmp-galbenă, salată-de-iarnă, țâța-caprei; barba-caprei (Calocera viscosa) = (reg.) coada-șopârlei; barba-împăratului (Mirabilis jalapa) = (reg.) noptiță, norea; barba-popii (Spiraea aruncus) = (reg.) barba-țapului, coada-priculicilor, cornul-dracului, floarea-zmeului, goliciunea-fetii-pădurii, Mama-Pădurii; barba-ursului v. coada-calului.

SULIMAN s. (BOT.; Ajuga genevensis) (reg.) gubănaș, lavrentină, vineriță, vinețică, iarbă-de-greutate.

SULIMAN s. v. fard.

VINERIȚĂ s. (BOT.; Ajuga reptans) (livr.) lavrentină, (reg.) tămâiță, vinețică.

VINERIȚĂ s. v. suliman, tămâiță.