bor⁶, boară a [At: VAIDA / Pl: ~i, boare / E: nct] (Trs; rar) 1 Albastru. 2 Vânăt (1)

bor¹ sn [At: DA / Pl: nct / E: fr bore] (Chm) Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin.

bor² s.n. (mai ales la pl.) Margine circulară, ieșită în afară, care înconjoară calota unei pălării. O pălărie veche cu boruri largi (AGĂR.). • pl. -uri. /<fr. bord.

bor¹ s.n. (chim.) Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin, răspîndit în natură numai sub formă de combinații, folosit, ca adaos, la obținerea unor aliaje (cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune), la detectarea neutronilor și la protecția contra acțiunii neutronilor în tehnica nucleară etc. (B). • /<fr. bore.

*BOR sbst. 🔬 Metaloid descoperit în 1808 de Gay-Lussac și Thénard; e de coloare brună-verzuie, iar cristalele lui, galbene sau roșii, sgîrie rubinul; nu se găsește liber în natură, ci se extrage din acid boric și din borate [fr.].

BOR¹ s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric.

BOR¹ s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric. – Fr. bore.

BOR¹ s.n. Metaloid răspîndit în natură sub formă de săruri ale acidului boric. [< fr. bore].

BOR¹ s. n. metaloid în natură sub formă de săruri ale acidului boric. (< fr. bore)

BOR¹ n. Metaloid de culoare neagră-cenușie, răspândit în natură numai sub formă de combinații cu oxigenul. /<fr. bore

bor n. metaloid, de un brun verziu, care nu există în natură decât în stare de acid boric.

*2) bor n. (din borax). Chim. Un corp simplu solid tri- și pentavalent descoperit de Gay-Lussac și Thénard în Francia și de Davy în Anglia în 1808. E de două felurĭ: amorf și cristalizat. Cel amorf e o pulbere verzuĭe, înegrește degetele e rău conducător de electricitate și se topește la temperaturĭ înalte. Cel cristalizat e incolor și pare a fi o combinațiune de aluminiŭ.

bor¹ (element chimic) s. n.; simb. B

bor¹ (element chimic) s. n.; simb. B

bor (element chimic) s. n.; simb. B

BOR¹ (< fr. {i}; {s} fr. bor[ax]) s. n. Element chimic (B; nr. at. 5, m. at. 10,81, p. t. 2.300°C, p. f. 2.550°C), semimetal, cristalin, negru-cenușiu, opac, cu luciu metalic; întrebuințat ca adaos la obținerea unor aliaje, cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune, la detecția neutronilor și la protecția contra lor în tehnica nucleară etc. A fost descoperit în 1808 de H. Davy și independent de J.L. Gay-Lussac și L.J. Thenard.

HIDRURĂ DE BOR s. (CHIM.) boran.