Baltica (Marea) f. vast golf al Europei între Suedia, Rusia, Germania și Danemarca.

!Baltică (Marea ~) s. propriu f. art., g.-d. art. Mării Baltice

Baltică (Marea ~) s. propriu f., g.-d. Mării Baltice

+Baltica s. propriu f. art., g.-d. art. Balticii

BALTICĂ s. f. (< adj. baltic, -ă, cf. fr. baltique): limbă indo-europeană vorbită de populațiile de pe coasta orientală a Mării Baltice. Din ea s-au desprins cele trei limbi baltice: letona, lituaniana și vechea prusiană (dispărută în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea), care au preluat din b. comună vocalismul indo-european, declinarea cu șase cazuri, accentul mobil și un vocabular cu elemente germanice, slave și ugro-finice.

BALTICĂ, Marea ~, mare continentală a Oc. Atlantic, în N Europei; comunică cu Marea Nordului prin str. Skagerrak și Kattegat; 419 mii km². Ad. medie: 86 m; ad. max.: 470 m. Formează trei mari golfuri: Finic, Botnic și Riga. Salinitate redusă (8-11‰). Numeroase ins. și arh.: Aland, Bornholm, Gotland, Rügen, Saaremaa. În ea se varsă Neva, Dvina de Vest, Vistula, Oder ș.a. Navigație intensă. Porturi pr.: St. Petersburg, Tallin, Riga, Gdańsk, Szczecin, Copenhaga, Stockholm, Malmö ș.a. Pescuit. Unită cu Marea Albă prin intermediul L. Onega și rîului Neva, printr-un canal navigabil (1933) cu 19 ecluze și 227 km lungime.