Criméa f. peninsulă rusească în Marea Neagră, fu ocupată în 1854 de Francezi și Englezi: 550.000 loc.

Crimea, -meei gen. a.

CRIMEEA, pen. în S Ucrainei (C.S.I.), legată de continent prin istmul Perekop, care, înaintează în Marea Neagră și închide M. Azov; 27 mii km²; c. 2,4 mil. loc. Relief muntos în S (alt. max.: 1.545 m – vf. Roman Koš), iar spre interior de platou. Expl. de min. de fier. Pomicultură. Cereale, tutun. Viticultură. Floricultură. Creșterea animalelor. Pescuit. Stațiuni balneoclimaterice: Ialta, Evpatoria, Alușta, Artek etc. Cunoscută în antic. sub numele de Chersonul Tauric sau Taurida și colonizată de greci începînd din sec. 7 î. Hr.; din sec. 5 î. Hr. în C. s-a dezvoltat Regatul Bosporan; stăpînită succesiv de goți, huni, alani și tătari și colonizată, în parte, de genovezi (sec. 13); în sec. 15 tătarii au întemeiat aici Hanatul C., vasal Imp. Otoman; în 1783 a fost alipită Rusiei. În 1853-1856 a fost teatrul Războiului Crimeii.