accentua vt [At: MAIORESCU, CR. II, 206 / Pzi: ~uez / E: fr accentuer] 1 (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) A marca prin accent (1). 2 (Fig) A reliefa. 3 (Fig) A intensifica.

*ACCENTUA (-tuez) I. vb. tr. 1 📖 A ridica vocea pe o vocală ¶ 2 📖 A pune pe o vocală semnul care arată accentul ¶ 3 A da vocii mai multă intensitate pe o silabă ¶ 4 A pronunța cu mai multă tărie, făcînd să reiasă importanța ideii exprimate. II. vb. refl. A se întări, a căpăta mai multă tărie, a ieși în evidență: mișcarea politică pornită de curînd se accentuează din ce în ce mai mult [fr.].

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă. ◊ Fig. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. Refl. Fig. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult. ◊ Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a.

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvînt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.

ACCENTUA vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvînt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

ACCENTUA vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer)

A ACCENTUA ~ez tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziții) A evidenția prin accent. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

A SE ACCENTUA se ~ează intranz. (despre procese, fenomene) A se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

accentuà v. 1. a rosti cuvintele după regulele accentului tonic; 2. a pune accentele în scris; 3. fig. a face să reiasă, a exprima cu energie și claritate.

*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu. Variez vocea. Fig. Scot în relief.

accentua (a ~) (desp. -tu-a) vb., ind. prez. 1 sg. accentuez (desp. -tu-ez), 3 accentuează (desp. -tu-ea-), 1 pl. accentuăm (desp. -tu-ăm); conj. prez. 1 sg. să accentuez, 3 să accentueze; ger. accentuând (desp. -tu-ând)

accentua (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentuează, 1 pl. accentuăm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentueze (-tu-e-); ger. accentuând (-tu-ând)

accentua vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuez, 3 sg. și pl. accentuează, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. accentueze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)

accentua (ind. prez. 3 sg. și pl. accentuează)

accentuez, -uează 3, -uam 1 imp., accentuând ger.

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori.

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. a apăsa, a insista. (A ~ asupra celor spuse mai înainte.) 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori. (Viteza vîntului s-a ~.)