accentuație sf [At: DA / P: ~tu-a-ți-e / Pl: ~ii / E: accentua + -(a)ție] 1-2 (Înv) Accentuare (1-2).

ACCENTUAȚIE s.f. Accentuare. [Pron. ac-cen-tu-a-ți-e. / < fr. accentuation].

ACCENTUAȚIE s. f. accentuare. (< fr. accentuation)

accentuațiune sf [At: DA / P: ~tu-a-ți-u~ / Pl: ~ni / E: accentua + -țiune] 1-2 (Înv) Accentuare (1-2).

*ACCENTUARE, *ACCENTUAȚIUNE, *ACCENTUAȚIE sf. Faptul de a accentua [fr. accentuation].

accentuați(un)e f. lucrarea și modul de a accentua, intonațiune.

*accentuațiúne f. (d. accentuéz). Acțiunea de a accentua, de a intona. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

accentuație s. f., pl. accentuații

ACCENTUAȚIE s. v. accentuare.