ACCESIUNE, accesiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la un alt bun mai important, aparținând altei persoane. [Pr: -si-u-] – Din fr. accession. corectat(ă)

accesiune sf [At: HAMANGIU, C. C. 155 / P: ~si-u~ / V: ~sie / Pl: ~ni / E: fr accession, lat accessio] (Jur) Mod de dobândire a unei proprietăți rezultând din alipirea (naturală sau prin intervenția omului) a unui bun la un alt bun.

*ACCESIUNE, ◊ ACCESIE sf. ⏲ Primirea, aderarea simplă sau condiționată de către unul sau mai multe guverne la tractatul încheiat între două sau mai multe State [fr. < lat.].

ACCESIUNE, accessiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății, rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la alt bun mai important. [Pr.: -si-u-] – Din fr. accession.

ACCESIUNE s.f. (Jur.) Mod de dobîndire a unei proprietăți, rezultînd din alipirea naturală sau prin acțiunea cuiva a unui bun la un alt bun mai important. [Pron. -si-u-. / < fr. accession, lat. accessio].

ACCESIUNE s. f. (jur.) mod de dobândire a unei proprietăți prin alipirea unui bun la altul mai important. (< fr. accession, lat. accessio)

*accesiúne f. (lat. ac-cessio, -ónis. V. acced, cesiune. Adeziune: a da accesiunea ta unuĭ (saŭ la un) tractat. Suire pe tron: accesiunea la putere. Dreptu de accesiune, dreptu proprietaruluĭ la venitu proprietățiĭ.

accesie sf vz accesiune

accesiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. accesiunii; pl. accesiuni

accesiune (-si-u-) s. f., g.-d. art. accesiunii; pl. accesiuni

accesiune s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. accesiunii; pl. accesiuni