ACREȚIE s.f. Fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materie din spațiul cosmic. [Gen. -iei. / < fr. accrétion].

ACREȚIE s. f. 1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic. 2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente. ◊ formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre. (< fr. accrétion)

acreție, acreționare, (engl. = accretion, accretionary) 1. mărirea volumului unui corp prin adaos de noi particule; 2. în conceptul tectonicii globale, procesul ce are loc în zona riftului medio-oceanic, prin care noi efuziuni de bazalte se adaugă crustei oceanice. 3. (petrogr. sedim.), creșterea gradată a unor corpusculi sau lamine de sedimente prin adiție sau adeziune de noi particule; a. poate fi mecanică (produsă prin rularea și îngrămădirea clastelor), chimică (de precipitare) sau biotică, efect al activității unor org.; a. algală conduce la formarea stromatolitelor și oncolitelor; 4. (sedim.), creșterea gradată, imperceptibilă, a zonelor de uscat prin acțiunea curenților de aer (depunerea nisipurilor pe plaje) sau a apei (în cazul sedimentării fluviatile: depunerea aluviunilor în malul convex al unui râu, în urma eroziunii pe care acesta o exercită în malul concav, formarea barierelor de nisip în zonele de șelf etc.