acritură sf [At: PISCUPESCU, O. 195 / Pl: ~ri / E: acri + -tură] 1 Aliment acru. 2 (Spc) Murătură. 3 (Fig) Persoană veșnic nemulțumită.

ACRITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Însușirea, starea de a fi acru ¶ 2 Lucru acru ¶ 3 pl. 🍽 Bucate acre, verdețuri (legume, poame) acre sau înăcrite [acri].

ACRITURĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. S-a bolnăvit de gălbinare – i-a trecut cu cîrmîz și cu acrituri. CARAGIALE, O. I 217. ◊ Fig. Nume batjocoritor dat de țărani, în timpul regimului burghezo-moșieresc, notabilităților satului. Cine purta gambeta era poreclit acritură. Acritură li se mai spunea și celorlalți, – notari, cîrciumari, perceptori, care se învestmîntau în haine nemțești. STANCU, D. 241.

ACRITURĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. – Din acri + suf. -(i)tură.

ACRITURĂ ~i f. Aliment acru (fructe, murături etc.). /a acri + suf. ~tura

acritură f. 1. lucru acru; 2. pl. legume sau poame acre.

acritúră f., pl. ĭ. Lucru acru. Pl. Mîncărĭ saŭ fructe acre.

acritură (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acriturii; pl. acrituri

acritură (a-cri-) s. f., g.-d. art. acriturii; pl. acrituri

acritură s. f. (sil. -cri-), g.-d. art. acriturii; pl. acrituri

acritură, acrituri s. f. (peior.) persoană în vârstă

ACRITURI s. pl. v. murături.

ACRITURI s. pl. murături (pl.).

acritură, -i, s.f. – Murătură; legume conservate în apa cu sare și oțet. – Din acru (< lat. acrus, forma vulgară de la acer „ascuțit, pătrunzător”) + -tură.