ADĂPA, adăp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adap] – Lat. adaquare.

adăpa [At: PSALT. SCH. 336/10 / Pzi: adăp și adap / E: lat adaquare] 1-2 vtr (D. vite, uneori și d. oameni) A (se) duce la apă pentru a bea. 3 vt A da apă de băut. 4-5 vtr A(-și) potoli setea cu apă. 6-7 vtr (D. pământ) A (se) uda. 8 vt (Nob) A turna apă în lapte. 9-10 vt (Fig) A da de băut sau a bea alt lichid decât apa. 11 vt (Înv; îe) A ~ sculele A înmuia sculele în leșie sau în apă înainte de întrebuințare. 12-13 vtr (Îrg) A (se) otrăvi (1). 14-15 vtr (Fig; d. dorințe, pasiuni etc.) A face să-și piardă sau a-și pierde din intensitate Si: a (se) potoli (1). 16 vt A conduce. 17-18 vtr (Fig; c.i. bunuri culturale) A (se) pătrunde (3). 19 vr (Pop; îe) A ști în ce apă se ~ cineva A-i cunoaște gândurile sau scopurile.

ADĂPA (adăp) I. vb. tr. 1 A duce vitele la apă, a da de băut (la vite): n’a adăpat încă vacile ¶ 2 A da de băut (la oameni): l-a adăpat cu lapte dulce ¶ 3 A uda (pămîntul) ¶ 4 ~ cu otravă, a otrăvi: și-l adăpă cu otravă cumplit (DOS.). II. vb. refl. 1 A bea (vorb. de vite) ¶ 2 A bea, a-și stîmpăra setea (vorb. de oameni); Fig.: În luptă cînd i-e sete cu sînge se adapă (ALECS.) ¶ 3 A se uda: pămîntul s’a adăpat de ploaie ¶ 4 Fig.: se adapă la izvoarele științei; a se ~ cu învățătură ¶ 5 proverb: știu eu în ce apă se adapă, știu ce gînduri are, cunosc scopurile lui; a se ~ în aceeași apă cu cineva, a fi înțeles cu cineva [lat. adaquare].

ADĂPA, adăp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. ◊ Fig. A se adăpa la izvoarele științei sau ale culturii.[Prez. ind. și: adap] – Lat. adaquare.

ADĂPA, adăp și adap, vb. I. Tranz. 1. A da apă de băut (unui animal). La vadul Popricanilor călărimea ieșise cu caii la adăpat. SADOVEANU, O. VII 24. Fiul pașei din Ianina Un cal negru-n rîu adapă. C.OȘBUC, P. I 62. 4 (În glumă sau în basme, lichidul este altul decît apa) Pe But îl adăpa cu țuică înaintea celorlalți. DUMITRIU, N. 180. Voi adăpa [calul năzdrăvan] cu lapte dulce. EMINESCU, N. 27. ◊ Fig. Îl adăpa din nemărginita ei bunătate. SADOVEANU, O. I 271. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă, a-și potoli setea. [Capra] venea... spre a se adăpa la apele cele limpezi ale fîntînii. ISPIRESCU, L. 135. ◊ (Rar, despre oameni) Care cum se adăpa [din fîntînă] Tot mie că-mi mulțumea. TEODORESCU, P. P. 31. ◊ Fig. Tineretul... rîvnea să se adape la izvoarele științei. SADOVEANU, N. F. 130. În pieptul zbuciumat de doruri Eu simt ispitele cum sapă, Cum vor să-mi tulbure izvorul Din care sufletul s-adapă. GOGA, P. 5. 2. Fig. A umezi, a uda. Frumos e să duci moartea la-ai binelui dușmani: Să scapi de asuprire o patrie iubită Și să adapi pămîntul cu sînge de tirani. ALEXANDRESCU, P. 40. 3. Fig. (Neobișnuit) A adăuga apă unui lichid, a îndoi cu apă. V. boteza. Peste stropii de lapte mulși, toarnă mama cîteva căni de apă, adapă laptele. STANCU, D. 97.

ADĂPA, adăp, vb. I. Tranz. 1. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. 2. Fig. A uda, a umezi. Să adapi pămîntul cu sînge de tirani (ALEXANDRESCU). [Prez. ind. și: adap] – Lat. adaquare.

A ADĂPA adăp tranz. (animale) A face să se adape. ~ caii. /<lat. adaquare

A SE ADĂPA se adapă intranz. (despre animale) A bea apă. /<lat. adaquare

adapà v. 1. a duce la apă vitele; 2. a da să bea: drumețul fugarul ’și adapă AL.; 3. (ironic) despre ființe, a da să bea mult: cu vin îi adăp PANN; 4. fig. a umplea, a sătura: lumea ne’ncetat m’adapă cu fiere și venin NEGR.; 5. a uda, a stropi: cu sudori adăp pământul, câștig hrana în dureri GR. AL.; 6. fig. a (se) pătrunde: s’a adăpat cu principii sănătoase. [Lat. ADAQUARE].

adáp (vest) și adăp (est), a adăpá v. tr. (lat. ádaquo, -are, d. aqua, apă; it. adacquare, pv. azaigar, sp. adaguar). Alimentez vitele cu apă (ducîndu-le apă cu găleata): plugaru-și adapă vita. Fig. Învăț, sug învățătură: fiecare să se adape de la izvoru științeĭ!

adăp, V. adap.

adăpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adăp, 3 adapă; conj. prez. 1 sg. să adăp, 3 să adape; imper. 2 sg. afirm. adapă

adăpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adăp, 2 sg. adăpi, 3 adapă; conj. prez. 3 să adape

adăpa vb., ind. prez. 1 sg. adăp, 2 sg. adăpi, 3 sg. și pl. adapă; conj. prez. 3 sg. și pl. adape

adăp, -dăpi 2, -dapă 3, -dape 3 conj.

adăpa (adap, adăpat), vb. – 1. A da apă de băut unui animal. – 2. A îmbiba, a impregna. 3. (Înv.) A da, a administra (un medicament). 4. (Înv.) A otrăvi. – Mr. adep, megl. dap, istr. adŏpu. < Lat. ădaquāre (Pușcariu 20; REW 147; DAR); cf. it. adacquare (salent. dakware, bar. adakwe), prov. azaigar, v. fr. aever (fr. din Vest aiguer, cf. Gamillscheg 20). Sensul 4, astăzi rar, se bazează pe confuzia între „băutură” și „otravă”, cf. fr. poison (< potionem). Der. adăpat, s. n. (acțiunea de a adăpa); adăpătoare, s. f. (loc de adăpat); adăpător, adj. (care adapă); adăpătură, s. f. (înv., otrăvire).

ADĂPA vb. v. învenina, otrăvi.

adăpa vb. v. ÎNVENINA. OTRĂVI.

adăpa, adap, adăp, v.t. A da apă la animale. – Lat. adaquare „a stropi; a adăpa” (MDA).

adăpa, adap, adăp, vb. tranz. – A da apă la animale. – Lat. adaquare „a stropi; a adăpa” (< lat. aqua „apă”) (MDA, Scriban, Pușcariu).

adăpa, adap, vb. tranz. – A da apă la animale. – Lat. adaquare.