afanisi [At: (a. 1788) DOC., ap. HEM 420 / V: afin- / Pzi: ~sesc / E: ngr άφανίξο (aor al lui) ήφανισα] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (Rar) A plictisi (pe cineva). 3-4 vtr (Rar) A (se) enerva.

†AFANISI (-isesc) vb. tr. 1 A prăpădi, a nimici ¶ 2 A sărăci (R.-COD.) [ngr. ήφάνισα < άφανιξω].

AFANISI, afanisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A nimici, a prăpădi. – Ngr. afanizo (aor. afanisa).

afinisi v vz afanisi

afanisésc, v. tr. (ngr. afanizo, aor. afánisa). Fam. Prăpădesc, nimicesc: m’a afanisit cu cheltuĭelile luĭ, m’am afanisit cu atîtea cheltuĭelĭ! V. apelpisesc.

afanisi (-sesc, -it), vb. – A nimici, a anihila, a distruge. – Var. afinisi. Ngr. ἀφανίζω, aorist ήφἀνιρα (Gáldi 139). – Der. afaniseală, s. f. (nimicire). Pentru var., cf. Graur, BL, IV, 65.

avanisi Valentin Gr. Chelaru, în BPh., IV, p. 106, explică verbul a se avanisi „a se plictisi” prin gr. ἀβανίζω „a calomnia, a acuza pe nedrept”. La p. 154 a aceleiași reviste, acad. Iorgu Iordan socotește că e mai curînd vorba de un derivat românesc de la avan „cumplit”. Părerea mea este că e o variantă a lui afanisi „a distruge”, pentru care vezi forma a se afinisi „a se plictisi”, notată de mine la București (BL, IV, p. 65). Adaug acum și un exemplu din Gh. Brăescu (La clubul decavaților, București, 1965, p. 222): m-ai afanisit.

AFANISI vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

afanisi vb. v. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.