AFIN¹, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus). – Et. nec.

afin¹ sm [At: ODOBESCU, S. III, 179 / Pl: ~i / E: nct] Plantă cu aspect de arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe în formă de bobită neagră-albăstruie, comestibile (cu gust acrișor), răspândită în regiunile de munte (Vaccinium Myrtillus). corectat(ă)

AFIN¹ sm. 🌿 Tufă care crește prin locurile stîncoase și umede din pădurile muntoase și subalpine, și prin pășunile pietroase din regiunea alpină (Vaccinium myrlillus) (🖼 37).

AFIN¹, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus). – Et. nec.

AFIN¹, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșiatice, care crește prin pădurile muntoase (Vaccinium myrtillus). Printre brazi, printre molifzi, printre afini și ienuperi, sui... pînă în vîrful muntelui. ODOBESCU, S. III 179.

AFIN¹, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșietice, cu fructe comestibile. (Vaccinium myrtillus).

AFIN ~i m. Arbust din regiunile de munte cu frunze ovale-alungite, flori roz-deschise și cu fructe comestibile de culoare neagră-albăstruie. /Orig. nec.

afin m. tufă ale cării broboane, numite afine, sânt negre, acrișoare și foarte gustoase. (Vaccinium myrtillus). [Origină necunoscută].

áfin m. (d. afină). Un copăcel cu frunze verzĭ dințate, cu florĭ roșiatice, cu fructe negre albăstriĭ dulcĭ și cam acrișoare (vaccinium myrtillus). În Siberia se face din fructele luĭ un rachiu concentrat. În med. ele se recomandă contra diareiĭ, disenteriiĭ, scorbutuluĭ și vărsăriĭ de sînge. Din ele se fac și conserve și siropurĭ, ĭar cu sucu lor, roș închis, se colorează vinurile și stofele.

afene^[1] sm, sf vz afin^[2]

afenele^[1] sm, sf vz afin^[2]

❍AFEN... = AFIN...

afin¹ (arbust) s. m., pl. afini

afin¹ (arbust) s. m., pl. afini

afin (arbust) s. m., pl. afini

afin (arbust)

afin (arbustul care produce afine).

afin (-ni), s. m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s. f.; afinet (var. afinar, afiniș), s. n. (loc pe care cresc afini).

VACCINIUM L., AFINE, fam. Ericaceae. Gen originar din emisfera nordică, din regiunile arctice pînă în munții din regiunile tropicale, cca 148 specii, arborași erecți sau repenți. Frunze caduce sau persistente, alterne, cu pețioli scurți, întregi sau dentate. Flori solitare sau în raceme terminale sau axilare, corolă albă, roz, roșie, cilindrică sau campanulată, cu 4-5 lacinii, 8 sau 10 stamine, ovar inferior cu 4-10 loji, antere cu apendice. Fruct, bacă cu multe semințe.

Vaccinium arctostaphylos L.., « Afin ». Specie care înflorește primăvara-tîrziu. Flori albe-roșii (sepale concrescute), cerate, campanulate și cu o a doua înflorire mai redusă în sept. Arbust pînă la 4 m înălțime. Fructe, bace mici, negre, apar în sept. Frunze caduce, de la ovate la lanceolate, pînă la 8 cm lungime. modificată

Vaccinium myrtillus L., « Afine ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (corolă verde-deschis cu nuanță de roșu-carmin, sferică, cu 5 lacinii, 10 stamine) singulare, pendente în axa frunzelor. Frunze ovate, ascuțite la vîrf, fin-serate, verzi, caduce. Arbust, 0,45- 0,50 m înălțime foarte ramificat, semitîrîtor. Tulpini și lujeri glabri, verzi. Fruct sferic, bacă neagră-albăstruie.

Vaccinium vitis-idaea L., « Afin roșu ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe sau roșietice (corolă campanulată cu 4 lacinii, staminele nu ies din corolă), pînă la 6, în raceme mici, terminale. Frunze persistente, verzi, ovate, cu margini revolute și vîrf bont, pe partea inferioară mai deschise, cu macule negre. Mic acrbust, pînă la 0,20 m înălțime, formează covoare. Fructe, bace sferice, la maturitate roșii.