aghios sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 507 / V: ~oasă / P: ~ghi-os / Pl: ~oase / E: ngr ἄγιος] (Înv) 1 Cântare liturgică ce începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). 2 (Îe) A trage (la) ~ oase A cânta monoton și tărăgănat. 3 (Gmț; îae) A dormi. 4 (Îae; gmț) A sforăi. 5 (Îe) I-a cântat popa ~ul A murit. 6 (Reg; îf ~oasă) Chef.

AGHIOS (pl. -ioase) sn. 1 ⛪ Cîntare de laudă la liturghie spre slava sf. Treimi și care începe cu cuvintele „Sfinte Dumnezeule”; imnul triumfal sau cîntarea de biruință la liturghie, la care poporul răspunde „sfînt, sfînt, sfînt Domnul Savaot” ¶ 2 proverb familiar: a trage un ~, a trage (la) aghioase, a) a cînta tare, mai ales cu glas monoton; b) a sforăi, a horcăi tare în somn: de veselie, trase niște aghioase c’un glas tîrît de amuți gălăgia șezătoarei (DLVR.); tu, gogimite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase, și eu... să moțăiu deșteaptă (CAR.); i-a cîntat popa ~ul, a murit [gr. άγιος].

AGHIOS, aghioase, s. n. (Grecism învechit) Numele unei cîntări liturgice. ◊ (Azi numai în expr.) A trage (la) aghioase (sau, rar, un aghios) = a) a cînta monoton și tărăgănat. Trăgea cîte un aghios de-ai fi crezut că pusese... pe scripcă toată slujba bisericească. HOGAȘ, H. 42. De veselie, trase niște aghioase c-un glas tîrît, de amuți gălăgia șezătoarei. DELAVRANCEA, S. 46; b) a dormi; a sforăi. Se tolăniseră înăuntru, pe rogojini. Unii osteniți... trăgeau de pe acum aghioase. PAS, L. I 67. Dormi, ce-ți mai pasă! Tutun ai tras destul, acrim te-ai pus să tragi la aghioase: trai, neneaco, cu banii băbachii! CARAGIALE, O. I 55. Ei, măi băieți, ia amu trageți la aghioase, zise un plăieș. CREANGĂ, A. 31. I-a cîntat popa aghiosul (PANN, P. V. III 142) = a murit. – Pronunțat: -ghi-os.

AGHIOS, aghioase, s. n. (Înv.) Numele unei cîntări liturgice. ◊ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cînta monoton și tărăgănat; b) a dormi; a sforăi. [Pr.: -ghi-os] – Ngr. agios.

aghios n. imn liturgic cu tripla invocațiune: sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot! i-a cântat popa aghiosul, a murit, lau înmormântat: (PANN); a trage aghioase, a cânta din nas după psaltichie, de unde a horcăi în somn: măi, băieți, ia amù trageți la aghioase CR. [Gr. mod. ÁGHIOS, sfânt; v. afierosì].

aghiós n., pl. oase (ngr. ágios, sfânt). Un imn liturgic triumfal la care poporu răspunde cu „sfînt, sfînt, sfînt Domnu Sabaot”. Fam. A trage un aghios orĭ niște aghioase, a dormi adînc, maĭ ales sforăind (V. sfînt). I-a cîntat aghiosu, a adormit, a murit. V. aghiuță.

aghioasă sf vz aghios

aghios (înv.) (desp. -ghi-os) s. n., pl. aghioase (azi în: a trage la aghioase)

aghios (înv.) (-ghi-os) s. n., pl. aghioase

aghios s. n. (sil. -ghi-os), pl. aghioase

aghios (aghioase), s. n. – Imn liturgic care începe cu: ἄγιος ὁ θεός. Mgr. ἄγιος „sfînt”. (DAR). – Der. aghiuță, s. m. (diavol), folosit mai frecvent ca nume propriu; este un dim. care există alături de sfîntulețul „diavolul”, expresie eufemistică avînd o nuanță comico-familiară.

aghios, aghioase s. n. Numele unei cântări liturgice care începe cu cuvintele Sfinte Dumnezeule...; imn triumfal sau cântare de biruință la Liturghie. ♦ Gen de cântări bisericești asemănătoare colindelor, care se cântă la Bobotează mai ales în Transilvania. ♦ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta tărăgănat, monoton; b) a adormi. – Din gr. aghios.

aghioasă, aghioase s. f. (pop.) emisie de gaze intestinale