AGROBIOLOG, -OGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

agrobiolog, ~ogă smf [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 126, 9/2 / P: ~bi-o~ / Pl: ~i, ~e / E: agro + biolog] Specialist în agrobiologie.

AGROBIOLOG, -OGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

AGROBIOLOG, agrobiologi, s. m. Specialist în agrobiologie. Această concepție fixistă, metafizică și antimaterialistă, conform căreia caracterele dobîndite de organismele vegetale și animale nu pot fi transmise din generație în generație, nu pot fi deci moștenite, a fost nimicită în urma descoperirilor experimentale și practice făcute de marele agrobiolog Miciurin și de elevii săi. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 9/5.

AGROBIOLOG, agrobiologi, s. m. Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agro- + biolog.

AGROBIOLOG, -Ă s.m.f. Specialist în agrobiologie. [< fr. agrobiologue].

AGROBIOLOG, -Ă s. m. f. specialist în agrobiologie. (< rus. agrobiolog)

AGROBIOLOG ~gi m. Specialist în agrobiologie. [Sil. -gro-bi-o-] /<fr. agrobiologue

agrobiolog (desp. a-gro-bi-o-) s. m., pl. agrobiologi

agrobiolog (a-gro-bi-o-) s. m., pl. agrobiologi

agrobiolog s. m. (sil. -gro-bi-o-), pl. agrobiologi

agrobiolog (i-o)

AGRO- „ogor, cîmpie, agrar, agricol”. ◊ gr. agros „ogor, cîmpie” > fr. agro-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. agro-. □ ~biocenoză (v. bio-, v. -cenoză₁), s. f., totalitate a organismelor vegetale și animale din biotipul agricol; ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în agrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază acțiunea legilor biologice asupra culturii plantelor și a creșterii animalelor; sin. biologie agricolă; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., zonă cultivată cu plante agricole; ~ecologie (v. eco-₁ v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază influența factorilor de mediu abiotici asupra creșterii și productivității plantelor de cultură; sin. ecologie agrară; ~ecotip (v. eco₁, v. -tip), s. n., ecotip rezultat în urma lucrărilor de ameliorare agrară; ~fil (v. -fil₁), adj. (despre plante) care crește pe cîmpuri necultivate; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante de cultură; ~fitocenoză (v. fito-, v.-cenoză₁), s. f., fitocenoză formată în terenurile cultivate; ~geolog (v. geo-, v. -log), s. m. și f., specialist în agrogeologie; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază rocile pe care s-au format solurile arabile; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a terenurilor cultivabile; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul factorilor de vegetație și ai mijloacelor tehnice de ameliorare; ~meteorolog (v. meteoro-, v. -log), s. m. și f., specialist în agrometeorologie; ~meteorologie (v. meteoro- v. logie₁), s. f., disciplină care studiază rolul condițiilor meteorologice în dezvoltarea plantelor de cultură; ~nom (v. -nom₁), s. m. și f., specialist în agronomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., ansamblu de cunoștințe teoretice și practice privind cultivarea sistematică a pămîntului; ~pedologie (v. pedo-₂, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu aplicarea metodelor de creștere a fertilității terenurilor; ~tip (v. -tip), s. n., tipul soiului la plantele de cultură; ~zoocenoză (v. zoo-, v. -cenoză₁), s. f., biocenoză a faunei agricole; ~zootehnie (v. zoo-, v. -tehnie), s. f., tehnică a cultivării plantelor furajere și a creșterii animalelor domestice; sin. agrozootehnică.