AI¹ interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare. – Onomatopee.

ai² i [At: ALECSANDRI, T. 736 / E: fo] 1-4 Exclamație care exprimă: durere, spaimă, uimire, amenințare.

AI!¹ interj. 1 Precedă sau urmează o întrebare la care aștepți un răspuns afirmativ: ai, ce zici, așa e că l-am păcălit de minune? – Va să zică cam așa stau lucrurile, ai? ¶ 2 Exclamațiune de durere, de uimire, de ciudă, de spaimă, la auzul unei vești neplăcute ¶ 3 AIDE, HAI: ~ să mergem!

AI¹ interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare.

AI¹ interj. Exclamație de durere, de spaimă, de uimire sau (mai rar) de amenințare. Ai! ce-am să-i calc o dată crunt în tină [pe dușmani]. BENIUC, V. 86. Ai, săraca mîndra mea... Inima mi-o aprindea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244.

AI² interj. Exclamație care exprimă: durerea, spaima, uimirea, amenințarea.

AI interj. 1) (se folosește pentru a exprima durere, mirare, spaimă, necaz, amenințare etc.). 2) fam. (se folosește la sfârșitul unei propoziții interogative). /Onomat.

ai! int. țipăt de durere sau de spaimă.

HAI!¹ interj. − AI!¹

ai³/ai-ai-ai interj.

ai² interj.

ai interj.

ai³, interj. Vai: „Ai de mine și de mine...” (Crâncău, 2013). – Din vai.

ai³, interj. – Vai: „Ai de mine și de mine...” (Crâncău, 2013). – Din vai.