HĂIS interj. Strigăt cu care se mână boii înjugați pentru a merge spre stânga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hăis (sau hăisa) = (despre o vită înjugată) din stânga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hăis (sau hăisa) = a cârmi la stânga. A trage (sau a fi) unul la hăis și celălalt la cea sau a zice unul hăis și celălalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înțeleg. A trage hăisa = a nu fi de acord cu alții. [Var.: hăisa^[1] interj.] – Cf. sb. ais.

hăis i [At: (a. 1805) CRIȘAN, 109, ap. TDRG / V: hais, ~sa, heis / E: mg hajsz, săs hoits, srb ajs] (Pop) 1 Strigăt cu care se îndeamnă boii înjugați să o ia la stânga Cf: cea, ceala. 2 (Îe) Cu ~a-n ceală nu vezi zeamă-n oală O afacere încurcată nu se sfârșește bine. 3 (Îe) A da ~a A mâna boii la stânga. 4 (Fig; îae) A evolua într-o direcție greșită. 5 (Îe) A da ~ în loc A se întoarce pe drumul pe unde a venit. 6 (Îe) A face ~a A dispărea repede spre stânga. 7 (Îe) A apuca ~a A se abate de la drumul cuvenit. 8 (Îe) Nu știe nici de ~ nici de cea Este nepriceput. 9 (Îae) Este neascultător. 10 (Îe) A trage unul ~ și celălalt cea A nu se înțelege. 11 (Îe) A trage ~a A nu fi niciodată de acord cu ceilalți.

HĂIS interj. Strigăt cu care se mână boii înjugați pentru a merge spre stânga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hăis(a) = (despre o vită înjugată) din stânga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hăis(a) = a cârmi la stânga. A trage (sau a fi) unul la hăis și celălalt la cea sau a zice unul hăis și celălalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înțeleg. A trage hăis(a) = a nu fi de acord cu alții. [Var.: hăisa interj.] – Cf. scr. ais.

HĂIS interj. (În opoziție cu cea) Strigăt cu care se mînă boii înjugați ca să meargă spre stînga. Boii stau în jug supuși, Gata de plecare;... «Hăis și cea!» – gem sub poveri Carele greoaie. IOSIF, V. 74. Tot hăis! cea! și carul tot scîrțîie. SEVASTOS, N. 50. Cu hăis!... se mînă... boul din brazdă (din dreapta). ȘEZ. III 189. ◊ (Adverbial sau substantivat, în expr.) A trage (sau a fi) unul la hăis și celălalt la cea sau a zice unul hăis și celălalt ceala, se zice despre doi oameni care nu se înțeleg. Dacă se-nțeleg și nu zice unul hăis și celălalt ceala, tot merge. CONTEMPORANUL, VI 496. (În forma hăisa) A trage hăisa = a nu fi de acord cu alții. D-ta, bade, totdeauna ai tras hăisa. CAMILAR, T. 72. A face hăis (sau hăisa) = a o cîrmi la stînga. Am făcut hăisa pe după gardu jităriei. ALECSANDRI, T. I 266. ◊ Loc. adj. (Despre o vită din jug) Din (sau de) hăis (sau hăisa) = din stînga. Parcă v-a murit Sîmbotin din hăis! SANDU-ALDEA, D. N. 228. – Variantă: (în expr.) hăisa interj.

HĂIS interj. (se folosește pentru a îndemna boii înjugați spre stânga). [Monosilabic; în expresii și hăisa] /cf. sb. ais

hăis! (hăisa) int. strigăt către boi s’apuce la stânga. [Onomatopee].

hăĭs, strigăt adresat bouluĭ din dreapta ca s’apuce la stînga. (Cp. cu ung. hajsz, sas. hoits, sîrb. aĭs, fr. huhau. V. cea, hart.

hais i vz hăis

hăisa i vz hăis

heis i vz hăis

AIS! ĂlS! = HĂIS!

HĂISA! sau HAIS! interj. 1 Strigăt cu oare se ’ndeamnă boii înjugați s’o cîrmească la stînga; pr. ext. boul din ~, roata din ~, boul, roata din dreapta: scosei resteul boului din hăis și mă năpustii asupra Românului, la scoborîș, ei împiedecă roata din hăis cu lanțul (JiP.); boul de pe partea stîngă a tînjelei se numește boul de „cea”, iar cel de pe partea dreaptă, boul de „hăis” (Ik.-brs.) ¶ 2 Uneori și despre oameni: a face ~, a apuca la stînga: am făcut hăisa pe după gardul jităriei (alecs.); Ⓕ F: unui zice hăis! altul cea! unul zice sau vrea într’un fel altul într’alt fel (cînd doi inși nu se pot înțelege) [comp. srb. ais]

hăĭsa și hóĭsa adv. (d. hăĭs. Cp. și cu ung. hojszogatni, a împinge). La stînga (numaĭ în loc: unu hăĭsa, altu ceala, adică „fără concordie”).

hăis interj. /(mai ales în expr.) hăisa

ais, numirea germană modernă corespunzătoare sunetului la diez. Echiv. engl.: A sharp.

hắis, interj. v. hois („la stânga”).

hăis, interj. – v. hois („la stânga”).