HĂLĂLAIE, hălălăi, s. f. (Pop.) Hărmălaie. [Var.: halalaie s. f.] – Din hălălăi.

hălălaie sf [At: ISPIRESCU, L. 375 / V: halal~ / Pl: ~lăi / E: hălălăi] 1 Zgomot. 2 Vorbărie. 3 Ceartă zgomotoasă. 4 Petrecere zgomotoasă.

HĂLĂLAIE, HALALAIE sf. Gălăgie, larmă mare, tărăboiu: cînd aleargă căruța pîn cer face mare hălălaie (gr.-n.); făcînd o halalaie, de nu-îi venea să stai ca să-i asculți (ISP.).

HĂLĂLAIE s. f. (Pop.) Hărmălaie. [Var.: halalaie s. f.] – Din hălălăi.

HĂLĂLAIE s. f. Zgomot, gălăgie, larmă, hărmălaie, zarvă, tărăboi. Unde îmi începură o ceartă și o hălălaie între dînșii. ISPIRESCU, L. 375. – Variantă: halalaie (CARAGIALE, O. VII 439) s. f.

hălălaie f. larmă mare: începură o ceartă și o hălălaie ISP. [Onomatopee: halala!].

hălăláĭe f. (imit.). Huĭet infernal, tămbălăŭ, hălămujdie, hărmalaĭe. – Și hala-.

alalaie^[1] sf vz halalaie^[2]

halalaie sf vz hălălaie

halaláĭe, V. hălăláĭe.

hălălaie (pop.) s. f., art. hălălaia, g.-d. art. hălălăii; pl. hălălăi

!hălălaie (pop.) s. f., art. hălălaia, g.-d. art. hălălăii; pl. hălălăi

hălălaie s. f. (sil. -la-ie), art. hălălaia

HĂLĂLAIE s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.

hălălaie s. v. BALAMUC. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. SCANDAL. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZGOMOT.