alienație sf [At: DA / P: a-li-e / Pl: ~ii / V: (rar) ~iune / E: fr aliénation, lat alienatio, -onem] 1 Alienare (2 ). 2 (Șîs ~ mintală) Nebunie.

ALIENAȚIE s. f. (De obicei determinat prin «mintală») Boală mintală; nebunie. – Pronunțat: -li-e-.

ALIENAȚIE s. f. Boală mintală; nebunie. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliénation (lat. lit. alienatio [mentis]).

ALIENAȚIE s.f. 1. Boală mintală; nebunie. 2. (Jur.; rar) Alienare. [Gen. -iei. / cf. fr. aliénation, lat. alienatio].

ALIENAȚIE s. f. tulburare gravă a funcțiilor psihice; nebunie; demență. (< fr. aliénation, lat. alienatio)

ALIENAȚIE ~i f. 1) Stare a unei persoane alienate; demență; nebunie. 2) Manifestare de om alienat; demență; nebunie. Simptom de ~. [ G.-D. alienației; Sil. -li-e-na-ți-e] /<fr. aliénation, lat. alienatio, ~onis

alienațiune sf vz alienație

*ALIENAȚIUNE, *ALIENAȚIE sf. 1 ⚖️ Faptul de a aliena ¶ 2 Fig. 🩺 (urmat uneori de mentală) Pierdere a minții, nebunie [fr. < lat.].

alienați(un)e f. 1. înstrăinare; 2. turburarea minții.

*alienațiúne f. (lat. alienátio, -ónis). Acțiunea de a aliena. Fig. Nebunie. – Și -áție și -áre.

alienație (desp. -li-e-, -ți-e) s. f., art. alienația (desp. -ți-a), g.-d. alienații, art. alienației

alienație (-li-e-, -ți-e) s. f., art. alienația (-ți-a), g.-d. alienații, art. alienației

alienație s. f. (sil. -li-e-, -ți-e), art. alienația (sil. -ți-a), g.-d. art. alienației; pl. alienații

alienație

ALIENAȚIE s. v. nebunie.

ALIENAȚIE s. (MED.) alienare, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală.