alocuțiune sf [At: KLOPȘTOC, F. 208 / Pl: ~ni / E: fr allocution] 1 (La romani) Cuvântare a unui general sau împărat adresată oștirii sale. 2 Cuvântare scurtă, ocazională.

*ALOCUȚIUNE, *ALOCUȚIE sf. 📖 Vorbire, discurs [fr. < lat.].

ALOCUȚIUNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvîntare ocazională. – Pronunțat: -ți-u-. – Variantă: (învechit) alocuție s. f.

ALOCUȚIUNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvîntare ocazională. [Pr.: -ți-u] – Fr. allocution (lat. lit. allocutio, -onis).

ALOCUȚIUNE s.f. 1. Discurs ținut ostașilor de un comandant militar, rege sau împărat. 2. Cuvîntare ocazională scurtă. [Var. alocuție s.f. / cf. fr. allocution, lat. allocutio].

ALOCUȚIUNE s. f. cuvântare ocazională scurtă. (< fr. allocution, lat. allocutio)

ALOCUȚIUNE ~i f. Scurtă cuvântare ocazională. [G.-D. alocuțiunii;Sil. -ți-u-] /<fr. allocution, lat. allocutio, ~onis

alocuțiune f. cuvântare scurtă.

*alocuțiúne f. (lat. allocútio, -ónis. V. locuțiune). Cuvîntare scurtă. – Și -úție.

alocuție^[1] sf vz alocuțiune

ALOCUȚIE s. f. v. alocuțiune.

alocuțiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiunii; pl. alocuțiuni

alocuțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiunii; pl. alocuțiuni

alocuțiune s. f. → locuțiune

alocuțiune (i-u)

ALOCUȚIUNE (< fr. allocution < lat. allocutio, cuvîntare) 1 Cuvîntare rostită în diferite împrejurări și caracteristică prin scurtimea și concizia ei. 2 Scurtă cuvîntare adresată ostașilor într-o împrejurare deosebită de un comandant militar, conducător da stat. Ex. Stimați tovarăși, Aș dori ca în numele Comitetului Central al Partidului, al Consiliului de Stat și guvernului să vă felicit în modul cel mai călduros cu prilejul acordării și înmînării acestor înalte ordine ale Republicii Socialiste România. Totodată, doresc sa vă adresez felicitări călduroase și cu prilejul împlinirii vîrstei respective de către fiecare dintre dumneavoastră, să vă urez mulți ani, putere de muncă, pentru a crea noi opere în domeniul dumneavoastră de specialitate – în proză și critică literară, în poezie – pentru a îmbogăți cultura românească cu lucrări care să redea viața, preocupările poporului nostru consacrate edificării orînduirii noi. Fiecare dintre dumneavoastră ați scris mult. Și ați scris – după cîte cunosc – bine. Lucrările, operele dumneavoastră se află la loc de cinste în literatura românească. Multe dintre ele au fost traduse în alte limbi și au pătruns astfel și în literatura universală. Trebuie să vă spun că împreună cu conducerea noastră de partid și de stat apreciez această străduință a dumneavoastră de a scrie pentru popor, pentru înnobilarea culturii românești, a omului, pentru că, pînă la urmă, lucrările literare au valoare în măsura în care servesc poporului, slujesc omului, ajută să fie mal bine înțelese o serie de probleme ale dezvoltării societății, inclusiv ale eticii și echității, ale esteticii. Mai ales literatura, ca orice artă, trebuie să țină seama de toate aceste laturi, spre a putea fi o literatură cît mai bună, cît mai pe înțelesul oamenilor și pentru a contribui din plin și în mod multilateral la realizarea scopurilor sale. Fiecare dintre dumneavoastră ați făcut mult în această direcție. Sînteți la o vîrstă la care puteți încă să mai faceți mult. Aveți experiență, aveți capacitatea de a contribui și la realizarea pe plan mai larg a politicii de dezvoltare socialistă, de ridicare generală a întregului nostru popor pe noi culmi de civilizație și progres. Doresc să vă urez încă o dată, din toată inima, succese tot mai mari în activitatea dumneavoastră, multă sănătate și multă fericire. (Cuvîntul tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, cu ocazia decorării unor personalități de seamă ale literaturii noastre)

ALOCUȚIUNE s. v. discurs.

ALOCUȚIUNE s. cuvînt, cuvîntare, discurs, (pop.) vorbă, vorbire, (înv.) voroavă, (fam. și ir.) logos. (Ține o ~.)