amfimacru sn [At: DEX² / Pl: ~re / E: fr amphimacre] Unitate ritmică în retorica antică formată din trei silabe, prima și ultima lungi, cea din mijloc scurtă.

*AMFIMACRU sm. ✒️ Picior (în metrica antică) format dintr’o silabă scurtă între două lungi [lat.].

AMFIMACRU s.m. Picior de vers format din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurtă. [Cf. fr. amphimacre, lat. amphimacrus, gr. amphimakros].

AMFIMACRU s. m. picior de vers dintr-o silabă scurtă încadrată de două lungi (neaccentuate). (< fr. amphimacre)

amfimacru (desp. -ma-cru) s. m., art. amfimacrul; pl. amfimacri, art. amfimacrii

amfimacru (-ma-cru) s. m., art. amfimacrul; pl. amfimacri, art. amfimacrii

amfimacru s. m. (sil. -cru), art. amfimacrul; pl. amfimacri, art. amfimacrii

amfimacru (< gr. ἀμφίμαϰρος, de la ἀμφί, „de ambele părți” și μαϰρός, „mare”, „lung”), picior (1) metric alcătuit dintr-o silabă scurtă între două lungi. E inversul amfibrahului*. Ex. – U -. Sin. cretic.