ANAFORA, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII-XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anaforá.

anafora^[1] sf [At: (a. 1802) URICARIUL I, 7/20 / Pl: ~le / E: ngr ἀνἀφορά] 1 (Înv) Raport făcut domnitorului de către un mare dregător). 2 Proclamație a domnului. corectat(ă)

‡ANAFORA (pl. -ale) sf. 🔎 Raport ce se făcea de slujbași unei autorități, în spec. raport adresat Domnului: îi citeam, ceasuri întregi, anaforale de-ale divanurilor (I.-GH.) [ngr. άναφορά].

ANAFORA, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anafora.

ANAFORA, anaforale, s. f. (Învechit) Raport scris adresat domnitorului, de obicei de către un mare dregător. Se miră cineva cînd vede... anaforalele și hotărîrile de acum, care în multe rînduri cuprind atît de puțin. Ni s-au prilejuit a vide o anafora scrisă pe douăzeci coale hîrtie. NEGRUZZI, S. I 304.

ANAFORA, anaforale, s. f. (Înv.) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). – Ngr. anafora.

anaforà f. odinioară, raport către Domnul țării: gata-i anaforaua către Vodă? AL. [Gr. mod. ANAFORÀ].

anaforá f. (ngr. anaforá, raport. V. anáforă. Sec. 18-19. Raport (dare de samă) a unuĭ funcționar către domn.

anafora (raport) (înv.) s. f., art. anaforaua, g.-d. art. anaforalei; pl. anaforale

anafora (raport) (înv.) s. f., art. anaforaua, g.-d. art. anaforalei; pl. anaforale, art. anaforalele

anafora (raport) s. f., art. anaforaua, g.-d. art. anaforalei; pl. anaforale

anafora s. f. Partea centrală a Liturghiei ortodoxe, corespunzând canonului euharistic, care constă dintr-un ansamblu de rugăciuni de mulțumire, de consacrare și de invocare, însoțite de gesturi și acțiuni simbolice, în timpul căreia se săvârșește prefacerea sfintelor daruri în sfânta Taină a împărtășaniei. – Din gr. anafora.