anagnost sm [At: DOSOFTEI, V. S. 218^b / V: (înv, după ngr) -is / Pl: ~oști / E: vsl анагностъ, ngr ὰναγνώστης] 1 (Bis; înv) Țârcovnic. 2 Băiat care ține arhiereului cârja și cartea în timpul slujbei. 3 Sclav însărcinat să facă lectură, să copieze manuscrise etc. în Roma antică.

ANAGNOST sm. 1 ⛪ Băiat care face serviciu la biserică, duce lumînările, ține haina preotului, etc. ¶ 2 ⛪ Care citește la biserică: eram capabil să spun pe carte cît oricare ~ de repede (NEGR.) ¶ 3 🏛 Sclav care, la Romani, era însărcinat să facă lectura în timpul mesei, să copieze și să se ocupe de bibliotecă; lector public, recitator de versuri la teatru [ngr. άναγνώστης ¶ lat. anagnostes].

ANAGNOST, anagnoști, s. m. (Înv.) Dascăl de biserică; țîrcovnic. – Slav (v. sl. anagnostŭ < gr.).

ANAGNOST s.m. Sclav însărcinat să facă lectură în timpul mesei sau al băii, să copieze manuscrise etc. în vechea Romă. [< fr. anagnoste, cf. lat., gr. anagnostes].

ANAGNOST s. m. (la romani) sclav însărcinat să facă lectură în timpul mesei sau al băii, să copieze manuscrise etc. (< fr. anagnoste)

anagnost m. cititor la biserică: eram capabil să spun pe carte, cât oricare anagnost de repede NEGR. [Gr. mod.].

anagnóst m. (ngr. anagnóstis). Cititor la biserică.

anagnost (înv.) (desp. a-nag-nost/-na-gnost) s. m., pl. anagnoști corectat(ă)

anagnost (a-nag-nost / -na-gnost) s. m., pl. anagnoști

anagnost s. m., pl. anagnoști

anagnost (< ἀναγνώστης, lector) v. psalt.

anagnost, anagnoști s. m. 1. Treaptă a clerului inferior mai mică decât cea de ipodiacon, menționată începând din sec. 2; lector, citeț, psalt. ♦ Persoană (de obicei băiat) care face diferite servicii în biserică. 2. Sclav în Roma antică, însărcinat să facă servicii stăpânului său. – Din fr. anagnoste (< gr. anagnostis).

ANAGNOST s. (IST.) (înv.) citeț. (~ proveneau dintre sclavii cultivați.)

ANAGNOST s. (IST.) (înv.) citeț. (~ proveneau dintre sclavii cultivați.)