ANSAMBLU, (1, 3, 4) ansambluri, (2) ansamble, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. (Tehn.) Totalitatea pieselor, utilajelor etc. care acționează ca o unitate funcțională bine definită. 3. Colectiv de artiști. 4. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (3). [Pl. și: (2) ansamblu] – Din fr. ensemble. corectat(ă)

ansamblu sn [At: DA / Pl: ~ri / E: fr ensemble] 1-2 Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen) Si: totalitate. 3 Mulțime. 4-5 (Îla; îlav) De ~ General. 6 (Îlav) În ~ În esență. 7 (Îal) În general. 8 Grup de artiști. 9 Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (8).

*ANSAMBLU (pl. -bluri) sn. 1 Unirea tuturor părților unui întreg într’o ordine convenabilă: rezultatul acestei uniri; totalitate: toate aceste grupuri de jucători formează un ~ foarte plăcut ¶ 2 🎼 Bucată de muzică compusă din diferite părți cîntate de mai multe voci ¶ 3 🎭 Unitate cu care actorii joacă o piesă de teatru [fr. ensemble].

ANSAMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. Colectiv de artiști. 3. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.

ANSAMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate aparținînd aceluiași domeniu; totalitate. Prin aplicarea unui ansamblu de măsuri agrotehnice se vor crea condiții mult mai bune pentru creșterea producției globale agricole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547. Materialismul dialectic și istoric, concepția despre lume a clasei muncitoare, reprezintă un ansamblu de legi generale care guvernează toate formele de manifestare a conștiinței sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339,1/2. ◊ Loc. adj. De ansamblu = care se referă la elementele generale ale unui lucru; general, unitar. Perspectivă de ansamblu. ◊ Bălcescu a avut o privire de ansamblu asupra dezvoltării societății omenești pe teritoriul patriei noastre. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 330, 5/3. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în linii mari. În ansamblu, lucrarea prezentată juriului este bună. 2. Colectiv de artiști (profesioniști sau amatori). Ansamblu de estradă. ◊ Ansamblul s-a închegat și s-a întărit prin recrutarea unui mare număr de elemente talentate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 346, 3/1.

ANSAMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate aparținînd aceluiași domeniu; totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în linii mari. 2. Colectiv de artiști. – Fr. ensemble.

ANSAMBLU s.n. 1. Unitate alcătuită din mai multe elemente izolate care aparțin aceluiași domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; în ansamblu = în general, în linii mari. 2. Colectiv, trupă de artiști. ♦ Formație muzicală compusă dintr-o orchestră cu un număr variabil de membri și soliști sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble].

ANSAMBLU s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care cântă împreună; formație (4). ◊ piesă muzicală pentru o astfel de formație. (< fr. ensemble)

ANSAMBLU ~ri n. 1) Unitate rezultată din suma părților componente; tot unitar; totalitate. ~ de măsuri. ◊ În ~ în general; în mare. 2) Colectiv artistic. ~ de estradă. /<fr. ensemble

*ansámblu n., pl. urĭ (fr. ensemble). Muz. Bucățĭ cîntate împreună: un frumos ansamblu. Fig. Acord, unitate de execuțiune: a lucra în ansamblu. V. totalitate.

ansamblu s. n., art. ansamblul; pl. ansambluri / (tehn.) ansamble

ansamblu s. n., art. ansamblul; pl. ansambluri / (tehn.) ansamble

ansamblu s. n., art. ansamblul; pl. ansambluri

ansamblu, pl. ansambluri

ansamblu, -bluri.

ansamblu (< fr. ensemble) I 1. Totalitatea interpreților unui teatru (dramatic sau liric). (Sin.: trupă de operă*). 2. Grup de muzicieni care cântă împreună. Sin.: formație* (ex. a. instrumental; a. simfonic; a. vocal). II Număr* dintr-o operă la care participă mai mulți soliști, cu sau fără cor. V. corp de balet.

ANSAMBLU s. 1. întreg, tot. (Un ~ unitar.) 2. totalitate. (Aceste elemente alcătuiesc un ~.) 3. v. sistem. 4. colectiv, formație, trupă. (~ artistic.) 5. ansamblu statistic v. colectivitate statistică.

ANSAMBLU s. 1. întreg, tot. (Un ~ unitar.) 2. totalitate. (Aceste elemente alcătuiesc un ~.) 3. sistem. (Un ~ coerent de idei; un ~ tehnic.) 4. colectiv, formație, trupă. (~ artistic.)