apăraie sf [At: CREANGĂ, P. 66 / E: apă + -ăraie] (Pfm) Apărie.

❍APĂRAIE 👉 APĂRIE.

APĂRAIE s. f. Apărie. Toarnă apa cea din fîntînă pe jăratec... ba încă face și o apăraie prin casă de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. ◊ Fig. Afară noaptea se îngroșase. Din bucătăria de vară curgea în bătătură apăraie de lumină sîngerie. DAN, U. 51.

APĂRAIE s. f. Apărie. – Din apă + suf. -ăraie.

apăraie f. apă multă vărsată pe jos: face și o apăraie prin casă GR.

APĂRIE, Mold. APĂRAIE sf. Multă apă vărsată sau îngrămădită într’un loc: în mijlocul odăii, apărie pe jos, gunoiu și gîndaci (CRG.).

apăríe și apăráĭe f., pl. ăĭ (d. apă). Apă multă (vărsată pin casă orĭ pe drum).

apăraie s. f., art. apăraia, g.-d. art. apăraiei

apăraie s. f., art. apăraia, g.-d. art. apăraiei

apăraie s. f., art. apăraia

apăraie

APĂRAIE s. apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)

APĂRAIE s. apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătura, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)