bibelou sn [At: DA ms / V: (iuz) biblou / Pl: ~ri / E: fr bibelot] Mic obiect decorativ.

bibelou s.n. Mic obiect de artă, decorativ, pentru interior. • pl. -uri. /<fr. bibelot.

BIBELOU, bibelouri, s. n. Mic obiect de artă, care se pune pe mobile, pe etajere etc. pentru a decora un interior. Cîteva bibelouri, fotografii în rame erau răsturnate. DUMITRIU, B. F. 56. Odaia din fund, cu două ferestruici spre curte, un pat de tablă, un lavabou, o masă rotundă, trei scaune, un dulap hodorogit și cîteva fleacuri botezate bibelouri de familie erau a lui Titu. REBREANU, R. I 27. (Metaforic) în liniște și-n lumina scăzută, deodată apărură lîngă stufuri bibelouri neclintite pe tablale verzi de frunze de nufăr: găinuși și cristei de apă. SADOVEANU, O. A. II 146.

BIBELOU, bibelouri, s. n. Mic obiect de artă folosit pentru a decora un interior. – Fr. bibelot.

BIBELOU s.n. Obiect de artă, decorativ, de mărime redusă. [Pl. -uri. / < fr. bibelot].

BIBELOU s. n. mic obiect de artă, decorativ, pentru interior. (< fr. bibelot)

BIBELOU ~ri n. Obiect decorativ mic, folosit pentru împodobirea interioarelor. [Sil. -be-lou] /<fr. bibelot

*bibelóŭ n., pl. urĭ (fr. bibelot). Mic obĭect de curiozitate saŭ de lux. Obĭect de mică valoare.

biblou sm vz bibelou

bibelou s. n., art. bibeloul; pl. bibelouri

bibelou s. n., art. bibeloul; pl. bibelouri

bibelou s. n., art. bibeloul; pl. bibelouri