❍BIJOAGĂ (pl. -ge) sf., BIJOG sm. Mold. Bucov. (mai adesea GHIJOAGĂ, GHIJOG, care sînt poate formele originare). Mîrțoagă, cal sau iapă bătrîn(ă), slab(ă), prăpădit(ă): ghijoagă urîcioasă ce ești! (CRG.); credea... c’a să-și lase bijogul și... să pornească mai departe (MAR.).

bijog sm vz bijoacă corectat(ă)

bijog (ghijog) a. și m. Tr. și Mold. cal bătrân, mârțoagă: ce bijog de cal, de iapă. [Din dial. vâj, bătrân, cu sufixul oc (cf. mănzoc)].

bijog (-gi), s. m. – Mîrțoagă. – Var. (Mold.) ghijoc, ghijoacă. Tc. bișak „bătrîn” (Bogrea, Dacor., IV, 794). Mai puțin probabil sînt ipotezele anterioare: din sl. bĕzati „a fugi” (Tiktin), sau de la ghiuj (DAR; Scriban).

BIJOAGĂ s. v. gloabă, mârțoagă.

bijoagă s. v. GLOABĂ. MÎRȚOAGĂ.