blacheu sn [At: DEX² / V: pl~ / Pl: ~ri / E: nct] Bucată (semiovală) de tablă care se aplică pe vârful tălpii și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja.

blacheu s.n. Piesă metalică sau de cauciuc, de formă semiovală, care se aplică pe vîrful sau pe tocul tălpii încălțămintei, pentru a le proteja. • pl. -uri. și (reg.) placheu s.n. /<engl. blackey.

BLACHEU, blacheuri, s. n. Mică bucată de fier în formă semiovală, care se aplică pentru a proteja vîrful și tocul încălțămintei. – Variantă: placheu s. n.

BLACHEU, blacheuri, s. n. Bucată (semiovală) de fier, care se aplică pe vîrful și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja. [Var.: placheu s. n.] – Fr. plaqué.

BLACHEU s.n. Plăcuță de oțel care se pune la vîrful și la tocul încălțămintei, pentru a le face mai rezistente la tocire. [Pl. -uri, var. placheu s.n. / < engl. blackey].

BLACHEU s. n. plăcuță de oțel în vârful și la tocul încălțămintei. (< engl. blackey)

BLACHEU ~ri n. Placă mică de metal, care se aplică pe vârful sau pe tocul încălțămintei pentru a le proteja de tocire. [Sil. bla-cheu] /Orig. nec.

placheu sn vz blacheu

PLACHEU s.n. v. blacheu.

blacheu s. n., art. blacheul; pl. blacheuri

blacheu s. n., art. blacheul; pl. blacheuri

blacheu s. n., art. blacheul; pl. blacheuri

blacheu

placheu, pl. placheuri

blacheu DLRM inserează cuvîntul sub forma placheu, potrivi cu etimologia pe care i-o dă: fr. plaque. DN îl trece la blacheu menținînd aceeași etimologie și fără să dea vreo explicație pentru schimbarea consoanei inițiale. Pe cît pot ști, în franțuzește nu se zice plaque la obiectul în discuție: în tinerețe am auzit adesea pronunțîndu-se cu b-, dar în dicționare cuvînt nu e inserat sub nici o formă. Este vorba de un cuvînt englezesc blackey,^[1] care are la baza un nume de persoană, desigur al celui care a lansat obiectul.

a-i arde placheul în flec expr. (intl.) a dori să plece

BLACHEU s. (reg.) șpiț. (~ la ghete.)

BLACHEU s. (reg.) șpiț. (~ la ghete.)